Descrierea probei / probelor de examen

Admiterea la studiile universitare de masterat la Facultatea de Matematică și Informatică se face prin concurs, indiferent de forma de învățământ la care sunt organizate, pe baza probelor stabilite prin regulament, în vederea testării cunoștințelor și a capacităților cognitive, pe baza unui interviu și a analizei dosarului de concurs.

 

 

 

Informații probe de admitere

    Selecţia candidaţilor înscrişi la concursul de admitere se realizează pe baza mediei de admitere, care se calculează ca medie ponderată astfel:
    1. media examenului de licenţă - în pondere de 50%;
    2. nota pe dosar - în pondere de 30% (evaluare CV (rezultate obținute, inclusiv premii şi distincţii obţinute la concursuri naţionale sau internaționale), analiza conținut scrisoare de intenţie (cu accent pe motivaţia alegerii programului), elemente de compatibilitate a programului de licenţă absolvit cu programul de studii universitare de masterat ales);
    3. interviu - în pondere de 20% (se evaluează capacitatea de a răspunde la întrebări referitoare la motivația alegerii programului de studii universitare de masterat, precum și verificarea competențelor specifice domeniului de studii ales, conform tematicii și bibliografiei stabilite la nivelul facultății).

    Media generală de admitere, N, se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă:

    N = 0.5*N1+0.3*N2 +0.2*N3,

    unde N1 este media la examenul de licență, N2 este nota acordată de comisia de examinare în urma analizei dosarului de concurs, iar N3 este nota acordată de comisia de examinare în urma interviului.

Listă acte necesare

Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de masterat din cadrul Facultății de Matematică și Informatică sunt următoarele:

  1. Carte de identitate/buletin;
  2. Certificat de naștere – pentru absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență din anul curent documentul nu este obligatoriu, putând fi preluat din dosarul existent la ciclul de studii universitare de licență;
  3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
  4. Diploma de licență sau diplomă echivalentă cu aceasta, însoțită de suplimentul la diplomă, sau adeverință de absolvire a studiilor universitare de licență, însoțită de foaia matricolă, pentru candidații absolvenți ai studiilor universitare de licență în anul curent; absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență din anul curent nu trebuie să încarce adeverința de absolvire a studiilor universitare de licență și foaia matricolă pe platforma de admitere în vederea înscrierii pentru studii universitare de masterat în același an, rezultatele examenului de finalizare a studiilor universitare de licență, respectiv media anilor de studii universitare de licență, fiind preluate în dosarul candidatului direct de comisiile de admitere ale facultăților UVT;
  5. Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, nu mai veche de 90 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printr-un certificat de diagnostic;
  6. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de masterat (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs fiecare an de studii (cu finanțare de la bugetul de stat/cu taxă, dacă acesta este/a fost desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) și, dacă este cazul, anii și semestrele de studii în care studenta/studentul a beneficiat de bursă, respectiv tipul acesteia – dacă este cazul.
  7. Curriculum Vitae;
  8. Scrisoare de intenție (în Scrisoarea de intenție, candidatul prezintă intențiile și motivația alegerii făcute în raport cu programul de studii universitare de masterat la care aplică).
Calendarul procesului de admitere
  • Perioada de înscriere

    până la data de 13 iulie 2024, ora 12:00

  • Data afișării rezultatelor preliminare

    14 iulie 2024, ora 16:00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere (zi, oră)

    15 -16 iulie 2024, ora 9:00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - iulie

    16 iulie 2024, ora 16:00

  • Data afișării rezultatelor

    16 iulie 2024, ora 18:00

  • Perioada de depunere a contestațiilor

    16 iulie 2024, ora 18:00 - 17 iulie 2024, ora 18:00

  • Data afișării rezultatelor după contestații

    17 iulie 2024, ora 20:00

  • Perioada confirmării locurilor

    17 iulie 2024, ora 20:00 - 18 iulie 2024 ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    18 iulie 2024, ora 21:00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)

    18 iulie 2024, ora 21:00 - 19 iulie 2024, ora 14:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări (etapa a doua de confirmări)

    19 iulie 2024, ora 15:00

  • Data afișării rezultatelor finale

    19 iulie 2024, ora 18:00

Calendarul procesului de admitere pentru sesiunea din septembrie (valabil în cazul în care vor rămâne locuri disponibile după prima sesiune de admitere)
  • Perioada de înscriere septembrie

    până la data de 9 septembrie 2024, ora 12:00

  • Data afișării candidaților înscriși septembrie

    9 septembrie 2024, ora 18:00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere septembrie

    10 septembrie 2024, ora 9:00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - septembrie

    10 septembrie 2024, ora 12:00

  • Data afișării rezultatelor septembrie

    10 septembrie 2024, ora 18:00

  • Perioada de contestații

    10 septembrie 2024, ora 18:00 – 11 septembrie 2024, ora 18:00

  • Afișarea rezultatelor după contestații septembrie

    11 septembrie 2024, ora 20:00

  • Perioada confirmării locurilor septembrie

    11 septembrie 2024, ora 20:00 – 12 septembrie 2024, ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    12 septembrie 2024, ora 21:00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări) septembrie

    12 septembrie 2024, ora 21:00 - 13 septembrie 2024, ora 12:00

  • Data afișării rezultatelor finale septembrie

    13 septembrie 2024, ora 13:00