Descrierea probei / probelor de examen

Candidații la programele de studii universitare de masterat care au doar locuri cu taxă nu susțin concurs de admitere. Aceștia sunt clasificați pe locurile disponibile, în funcție de criteriul mediei obținute la examenul de licență.

Înscrierea la concursul de admitere la studii universitare de masterat într-un domeniu specific se poate face indiferent de domeniul în care a fost dobândită diploma de licență, cu condiția să fi obținut în domeniul respectiv minimum 240 de credite ECTS.

Informații probe de admitere

    Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de masterat organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase). Candidații sunt clasificați pe locurile disponibile, în funcție de criteriul mediei obținute la examenul de licență.

Listă acte necesare
  1. Carte de identitate/buletin;
  2. Certificat de naștere – pentru absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență care au fost admiși la studiile universitare de licență începând cu anul 2020 nu este obligatoriu, putând fi preluat din dosarul existent la ciclul de studii universitare de licență, cu excepția situației în care candidatului i-a fost emis un alt certificat de naștere de la momentul respectiv;
  3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
  4. Diploma de licență sau diplomă echivalentă cu aceasta, însoțită de suplimentul la diplomă, sau adeverință de absolvire a studiilor universitare de licență, însoțită de foaia matricolă, pentru candidații absolvenți ai studiilor universitare de licență în anul curent; absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență din anul curent nu trebuie să încarce adeverința de absolvire a studiilor universitare de licență și foaia matricolă pe platforma de admitere în vederea înscrierii pentru studii
    universitare de masterat în același an, rezultatele examenului de finalizare a studiilor universitare de licență, respectiv media anilor de studii universitare de licență, fiind preluate în dosarul candidatului direct de comisiile de admitere ale
    facultăților UVT;
  5. Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, nu mai veche de 90 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii
    universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printr-un certificat de diagnostic;

6. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de masterat (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs fiecare an de studii (cu finanțare de la bugetul de stat/cu taxă, dacă acesta este/a fost desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) și, dacă este cazul, anii și semestrele de studii în care studenta/studentul a beneficiat de bursă, respectiv tipul acesteia – dacă este cazul.

Calendarul procesului de admitere
  • Perioada de înscriere
    până la data de 11 iulie 2025, ora 12:00
  • Data afișării rezultatelor preliminare
    12 iulie 2025, ora 14:00
  • Data de susținere a testului de competențe lingvistice - iulie
    14 iulie 2025, ora 10:00 (pentru programul de studii universitare de masterat Dreptul Uniunii Europene / European Union Law, online)
  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - iulie
    14 iulie 2025, ora 16:00
  • Data afișării rezultatelor
    15 iulie 2025, ora 14:00, pe pagina Facultății de Drept și pe site-ul de admitere https://admitere.uvt.ro/
  • Perioada de depunere a contestațiilor
    până la data de 16 iulie 2025, ora 14:00
  • Data afișării rezultatelor după contestații
    16 iulie 2025, ora 20:00, pe pagina Facultății de Drept și pe site-ul de admitere https://admitere.uvt.ro/
  • Perioada confirmării locurilor
    16 iulie 2025, ora 20:00 – 18 iulie 2025, ora 23:59
  • Data afișării rezultatelor după confirmări
    19 iulie 2025, ora 14:00
  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)
    19 iulie 2025, ora 14:00 - 21 iulie 2025, ora 23:59
  • Data afișării rezultatelor finale
    22 iulie 2025, ora 14:00
Calendarul procesului de admitere pentru sesiunea din septembrie (valabil în cazul în care vor rămâne locuri disponibile după prima sesiune de admitere)
  • Perioada de înscriere septembrie
    până la data de 8 septembrie 2025, ora 10:00
  • Data afișării candidaților înscriși septembrie
    8 septembrie 2025, ora 18:00
  • Data de susținere a testului de competențe lingvistice - septembrie
    9 septembrie 2025, ora 10:00 (pentru programul de studii universitare de masterat Dreptul Uniunii Europene / European Union Law, online)
  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - septembrie
    9 septembrie 2025, ora 14:00
  • Data afișării rezultatelor septembrie
    10 septembrie 2025, ora 14:00, pe pagina Facultății de Drept și pe site-ul de admitere https://admitere.uvt.ro/
  • Perioada de contestații
    până în 11 septembrie 2025, ora 14:00
  • Afișarea rezultatelor după contestații septembrie
    11 septembrie 2025, ora 20:00 pe pagina Facultății de Drept și pe site-ul de admitere https://admitere.uvt.ro/
  • Perioada confirmării locurilor septembrie
    11 septembrie 2025, ora 20:00 - 12 septembrie 2025, ora 23:59
  • Data afișării rezultatelor finale septembrie
    15 septembrie 2025, ora 14:00, pe pagina Facultății de Drept și pe site-ul de admitere https://admitere.uvt.ro/

Fii la curent cu noutățile
despre admitere

Abonarea nu a putut fi procesată. Te rugăm să reîncerci.
Te-ai abonat cu succes.

Newsletter admitere

Abonează-te la newsletterul admitere UVT pentru a fi tot timpul la curent cu cele mai noi informații legate de procesul de admitere.

We use Sendinblue as our marketing platform. By Clicking below to submit this form, you acknowledge that the information you provided will be transferred to Sendinblue for processing in accordance with their terms of use