Luana ALEXA
Consilier în cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al UVT
Fie că vorbim despre relațiile de prietenie, amoroase sau cele familiale, legăturile cu ceilalți reprezintă unul dintre punctele centrale ale vieții noastre. Cel mai lung studiu asupra fericirii1 (desfășurat pe parcursul a 75 de ani) dovedește faptul că relațiile bune cu persoanele relevante pentru noi reprezintă cheia unei vieți fericite și a unui trup sănătos. Și știm acest lucru nu doar din studii, ci inclusiv din propria experiență. Gândește-te doar la cum te simți într-o după-amiază plăcută de vară cu prietenii la o terasă, comparativ cu zilele în care aceștia sunt plecați din oraș la bunici sau în vacanță cu familia, iar nerăbdarea de a te revedea cu ei crește pe zi ce trece. Astfel, în rândurile care urmează, vom trece în revistă câteva aspecte de avut în vedere în relaționarea cu ceilalți.
Și nu oricum, ci activ. Deși probabil ne este cunoscut faptul că „ascultarea activă” reprezintă baza unei bune comunicări, nu punem întotdeauna în practică acest lucru. Și asta nu din rea intenție, ci poate doar din cauză că nu știm exact la ce se referă sau ni se pare dificil de realizat.
Ei bine, atunci când comunicăm cu o persoană, trebuie să facem distincția dintre a auzi ce ni se spune și a asculta ce vorbește. A auzi reprezintă un act pasiv, asta însemnând că recepționăm mesajul și, de cele mai multe ori, răspundem automat la el. Un exemplu ilustrativ este cel în care se începe o discuție cu întrebarea „Ce faci?” și se răspunde aproape automat „Bine, tu?”. A asculta reprezintă o acțiune, înseamnă a decodifica la nivel rațional ce anume dorește cealaltă persoană să ne transmită. Iar a asculta activ reprezintă acțiunea de a ne pune în pielea celuilalt și a încerca să înțelegem, astfel, mesajul său, reprezentând fundamentul empatiei. Evident, ascultarea activă necesită atenție și energie, resurse de care nu dispunem tot timpul, caz în care automatismele de tipul exemplului anterior sunt bine venite. Totuși, recomandăm ca, mai ales când vine vorba de subiecte sensibile, să-i ascultăm activ pe cei dragi.
Deși pare ușor să ne exprimăm nevoile, nu întotdeauna facem acest lucru… corect, iar motivațiile din spate pot fi multiple (spre exemplu, dorința de a nu fi considerați egoiști sau teama de a fi respinși). Chiar dacă nu ne exprimăm nevoile în mod direct, așteptarea ca cel sau cea de lângă noi să le îndeplinească va exista în continuare. Dar cum celălalt nu știe despre nevoia noastră, șansele ca acesta/aceasta să satisfacă acea nevoie sunt scăzute, gest pe care îl putem interpreta ca nepăsare. Astfel, se conturează mediul propice pentru conflict și reproșuri, ajungându-se exact la ce ne-am dorit să evităm în primă instanță, anume respingerea. Prin urmare, sănătos pentru relațiile noastre ar fi să ne comunicăm nevoile în mod clar și direct.
Ce se întâmplă atunci când nevoile noastre, exprimate în mod direct, nu se potrivesc cu dorințele celeilalte persoane? Ca atunci când unul dorește să petreacă după-amiază în tihnă, pe canapea, iar celălalt ar vrea să iasă în oraș. Ei bine, aici intervine un aspect foarte important al relaționării cu ceilalți – negocierea. Să le oferim persoanelor dragi lucruri care nu intră în contradictoriu cu nevoile noastre este ușor. Problema se pune atunci când trebuie să negociem lucrurile comune asupra cărora perspectivele sunt diferite: ce mâncăm, cum petrecem timpul liber, unde mergem în vacanță și exemplele pot continua. Dat fiind faptul că este necesar să și oferim, nu doar să primim, recomandat ar fi să acceptăm faptul că trebuie să facem mici compromisuri în relațiile pe care le avem.
Și totuși, în orice tip de relație, conflictul este inevitabil. De ce? Pentru că două perspective nu pot coincide mereu asupra aceleiași realități. Este firească apariția conflictului, însă modul de manifestare al său poate să difere. Astfel, lipsa conflictului reprezintă o utopie, o iluzie pe care unii dintre noi și-o argumentează prin lipsa certurilor. Dar acest lucru nu reflectă întotdeauna lipsa conflictului, pentru că, deși unii dintre noi nu ne manifestăm furia în mod direct, cel mai probabil avem comportamente pasiv-agresive. Conflictul nu reprezintă semnalul că o relație, indiferent de tipul ei, este pe punctul de a se destrăma, ci poate fi un punct din care, cu răbdare, înțelegere și respect, relația poate evolua și progresa. Autorul Thomas Crum2 vorbea despre calitatea vieții noastre și despre faptul că ea nu depinde de existența sau absența conflictelor, ci de modul în care noi ne raportăm la ele. Același lucru se aplică și în relații.
Acesta este, probabil, unul dintre cele mai întâlnite sfaturi din cărțile de dezvoltare personală, astfel că poate vă întrebați de ce oamenii mai aduc în discuție acest lucru, deoarece deja știm cu toții că trebuie să fim noi înșine. Ce trebuie subliniat, însă, este că, într-o relație, a fi tu însuți înseamnă a avea curajul de a-i arăta celuilalt fațete din tine mai puțin dezirabile și a-i accepta, totodată, și celuilalt punctele slabe. Știm deja că nu suntem perfecți, dar, câteodată, din dorința de a „păstra” iubirea/apropierea celuilalt, pozăm în aceste ființe fără cusur, comportament care în timp poate deveni foarte obositor.
1Waldinger, R. (2015). What makes a good life? Lessons from the longest study on happiness. The Harvard Study of Adult Development. Retrieved, 28(8), 2017.What makes a good life? Lessons from the longest study on happiness | Robert Waldinger
2Crum, T. F., & Crum, T. (1998). The magic of conflict: Turning a life of work into a work of art. Simon and Schuster.