La Universitatea de Vest din Timișoara, pentru „boboci”, anul universitar începe cu Săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT”, în ultima săptămână din luna septembrie, în cele șapte zile înainte de debutul activităților didactice (perioada 23 – 29 septembrie 2024).
Pe parcursul acestei săptămâni, studenții înmatriculați în anul întâi de la programele de studii universitare de licență sunt așteptați la UVT pentru a descoperi ce înseamnă să fii student, cum funcționează mediul universitar și ce oportunități au din această postură.
Programul Săptămânii de inițiere la UVT cuprinde evenimente introductive și de acomodare, sesiuni de informare, sesiuni de consiliere și orientare în mediul universitar, tururi ale municipiului Timișoara și vizite la instituțiile culturale din oraș, activități de teambuilding, evenimente culturale, conferințe, dezbateri, expoziții, spectacole de teatru, proiecții de film, concerte etc.
În cadrul activităților pregătite special pentru „boboci”, aceștia vor afla mai multe despre universitate și modul în care ea funcționează, despre programul lor de studii, despre drepturile și oportunitățile pe care le au ca studenți UVT, despre cadrele didactice cu care vor interacționa, despre orar și multe alte informații necesare pentru a avea o studenție de poveste. De asemenea, aceștia vor avea ocazia să descopere Timișoara și instituțiile ei culturale și să participe la o serie întreagă de evenimente cultural-artistice.
Săptămâna de inițiere la UVT urmărește facilitarea tranziției de la mediul preuniversitar la mediul universitar pentru studenții înmatriculați în anul I al ciclului de studii universitare de licență la Universitatea de Vest din Timișoara, prin organizarea de evenimente de consiliere, orientare, inițiere, prezentare, acomodare, integrare și sprijin a acestora pe durata săptămânii de dinaintea începutului anului universitar.
Activitățile organizate în cadrul Săptămânii de inițiere la UVT sunt de tipul:
Întregul program, atât cel general cât și cele pe facultăți, se regăsesc pe pagina web dedicată acestei teme.
Tradiția #OccupyTheUniversity merge mai departe și în anul 2024, celebrând un nou an universitar în stilul deja consacrat.
În cadrul Săptămânii de inițiere la UVT va avea loc și Festivitatea oficială de deschidere a anului universitar (27 septembrie 2024), împreună cu un eveniment unic în România – Festivalul „Univibes by UVT”, care transformă întreaga universitate într-o mare locație de concerte, expoziții de artă & petrecere. Artiști consacrați vor transforma pentru o zi sediul UVT într-un dancefloor, pentru a celebra împreună începutul unui nou an universitar.
Trei scene, mix de genuri muzicale, ritmuri electrice, acustice, rock, hip-hop, DnB sau electro, jocuri & activități, zone de food & drinks, toate acestea întâmpină studenții și publicul timișorean în spațiile din incinta sediului central al Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4), pentru un început de an universitar ca la carte.
Vă așteptăm la cea mai mare petrecere a toamnei – UNIVIBES by UVT – vineri, 27 septembrie 2024! Începem distracția la ora 17:30 cu DJ-Set-urile din curtea interioară, iar muzica va răsuna pe scenele din fața și din spatele UVT începând cu ora 18:00.
Programul muzical cuprinde show-uri oferite de: Vama, om la lună, Matei Ioachimescu, PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu, Daria Achim, Maria Rizea) & The Romanian Flute Ensemble, Omu Gnom (cu DJ Undoo), Frate Gheorghe, MCs United (Dani Tobe, Gaseb, Kaos INK, MCx Woodie, Megga Dillah & One Lion, w/ DJ Mack), Pavilionul din Plastic, ZoleeVee, Maică-ta, B.Mike, No’Dj, IST, BKB’ și Kuky, toți vor da tot ce au mai bun pentru tine și vor transforma universitatea în cel mai mare dancefloor, celebrând spectacolul studenției împreună!
Participarea la eveniment este liberă!
Partenerii evenimentului sunt: Ministerul Educației, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT), Exit Reality, BandBook, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) și Radio Guerrilla.