Descrierea probei / probelor de examen

Proba nr. 1. Proba practică eliminatorie:

INTERVIU / PORTOFOLIU CU FOTOGRAFII

Candidatul va prezenta un portofoliu cu 20 de fotografii proprii.

Acestea vor fi color și/sau alb negru, cu dimensiunea 20x30 cm și un stick USB cu fotografiile originale.

Interviul se va baza pe comentariul fotografiilor prezentate de candidat.

Se va evalua capacitatea candidatului de observație, analiză și sinteză, expresivitatea limbajului vizual și de utilizare a tehnicilor specifice fotografiei.

 

Se notează cu admis/respins

 

Proba nr. 2. Examen de specialitate:

TEST VOCAȚIONAL - COMPOZIȚIE FOTOGRAFICĂ

Durata probei este de 15 min.

Candidatul va fotografia o natură statică pe care o va alcătui singur, alegând câteva obiecte (numărul acestora va fi hotărât de comisia de admitere) din recuzita specializării.

Fotografiile vor fi executate cu aparatura digitală a candidatului.

Se va evalua capacitatea candidatului de a asocia și organiza câmpul compozițional cu obiectele alese, încadrarea, iluminarea, expunerea, în vederea obținerii unor imagini cu calități tehnice și artistice specifice fotografiei.

 

Se acordă note de la 1 la 10.

Informații probe de admitere

    Media de admitere reprezintă media aritmetică a celor 3 note acordate de cei 3 membri ai comisiei de admitere în cadrul probei 2.

    În conformitate cu principiile și strategia facultății, candidații care au obținut premii la olimpiadele internaționale organizate de Ministerul Educației (locul I, II și III) în domeniu sau locul I la Olimpiada Națională de Arte vizuale, Arhitectură și Istoria artei vor putea ocupa locuri finanțate de la bugetul de stat la programul de studii pentru care au optat.

    Candidaților care au obținut premiile II și III la Olimpiada Națională de Arte vizuale, Arhitectură și Istoria artei organizată de Ministerul Educației în domeniu sau în domenii conexe li se va recunoște proba eliminatorie și li se va acorda nota 10 la proba de creativitate la specializarea echivalentă cu cea pentru care a obținut premiul.

    Facultatea de Arte și Design organizează anterior concursului de admitere un concurs național de selecție, denumit „Pasaje”. Câștigătorii locului I ai acestui concurs li se va recunoaște proba eliminatorie și li se va acorda nota 10 la proba de portofoliu, la programul de studii pentru care au optat conform regulamentului de participare publicat pe site-ul facultății.

    Candidaților care au obținut Premiul Special din partea Rectorului UVT la Olimpiada Națională de Arte vizuale, Arhitectură și Istoria Artei li se va recunoaște proba eliminatorie.

Listă acte necesare

(1) Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Arte și Design sunt următoarele:

  1. Carte de identitate/buletin;
  2. Certificat de naștere;
  3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
  4. Diploma de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta;
    • Candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului școlar 2023-2024 pot încărca pe platforma de admitere și prezenta la punctele de preluare a documentelor necesare procesului de admitere din sediile UVT și din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru sesiunea de admitere imediat următoare sesiunii în care au promovat examenul de bacalaureat, în locul diplomei de bacalaureat, adeverința eliberată de unitatea de învățământ preuniversitar în original sau în copie legalizată, în care se menționează media generală de la examenul de bacalaureat, notele obținute la probele susținute la acest examen, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma.
  5. Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, nu mai veche de 90 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printr-un certificat de diagnostic;
  6. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de licență (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs fiecare an de studii (cu finanțare de la bugetul de stat/cu taxă, dacă acesta este/a fost desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) – dacă este cazul.

Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentului privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul facultății, în original sau în copie legalizată, până până în ziua desfășurării primei probe de amitere, conform calendarului stabilit prin regulamentul facultății privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.

Mențiuni calendar admitere

PROBELE DE CONCURS SE VOR DESFĂȘURA ÎN REGIM FAȚĂ ÎN FAȚĂ, LA SEDIUL FACULTĂȚII.

Calendarul procesului de admitere
  • Perioada de înscriere

    până la 15 iulie 2024, ora 16:00

  • Data afișării rezultatelor preliminare

    16 iulie 2024, ora 16:00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere (zi, oră)

    PROBA 1 - 17 iulie 2024, ora 8:00 // PROBA 2 - 18 iulie 2024, ora 8:00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - iulie

    17 iulie 2024, ora 14:00

  • Data afișării rezultatelor

    19 iulie 2024, ora 16:00

  • Perioada de depunere a contestațiilor

    19 iulie 2024, ora 16:00 - 20 iulie 2024, ora 16:00

  • Data afișării rezultatelor după contestații

    20 iulie 2024, ora 16:00

  • Perioada confirmării locurilor

    20 iulie - 25 iulie 2024, ora 17:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    26 iulie 2024

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)

    26 iulie - 28 iulie 2024, ora 12:00

  • Data afișării rezultatelor finale

    28 iulie 2024, ora 16:00

Calendarul procesului de admitere pentru sesiunea din septembrie (valabil în cazul în care vor rămâne locuri disponibile după prima sesiune de admitere)
  • Perioada de înscriere septembrie

    până în 8 septembrie 2024, ora 16:00

  • Data afișării candidaților înscriși septembrie

    9 septembrie 2024, ora 12:00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere septembrie

    PROBA 1: 10 septembrie 2024, ora 8:00 / PROBA 2: 11 septembrie 2024, ora 8:00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - septembrie

    10 septembrie 2024, ora 14:00

  • Data afișării rezultatelor septembrie

    11 septembrie 2024, ora 16:00

  • Perioada de contestații

    11 septembrie, ora 16:00 - 12 septembrie 2024, ora 16:00

  • Afișarea rezultatelor după contestații septembrie

    12 septembrie 2024, ora 16:00

  • Perioada confirmării locurilor septembrie

    12 septembrie - 13 septembrie 2024, ora 14:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    13 septembrie 2024, ora 16:00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări) septembrie

    13 septembrie 2024 - 15 septembrie 2024, ora 14:00

  • Data afișării rezultatelor finale septembrie

    15 septembrie 2024, ora 16:00