Oportunități de mobilități internaționale de studii/practică
Burse Erasmus
(1) Examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licență la programele de studii ofertate de Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor conține o probă scrisă obligatorie de tipul unui test de admitere.
Pentru programele de studii universitare de licență pentru care proba de admitere este testul FEAA de admitere, media generală de admitere se calculează ținând cont în proporție de 30% de nota la acest test.
(a) Testul UVT-FEAA de admitere conține 45 de itemi de raționament economic și logică, fiecare valorând 0,2 puncte.
(b) La punctajul final se adaugă 1 punct din oficiu.
(c) Timpul de lucru pentru rezolvarea testului UVT-FEAA de admitere va fi de 45 de minute, cuantificate din momentul distribuirii foilor cu subiectele de examen.
(d) Nota minimă de promovare a testului UVT-FEAA de admitere este 5,00 (cinci).
Detaliile tehnice și organizatorice pentru susținerea testului de admitere se regăsesc în Procedura privind organizarea și desfășurarea Testului FEAA de admitere la programele de studii universitare de licență, Anexa 1 la Regulamentul privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de licență.
(2) Pentru programele de studii universitare de licență organizate într-o limbă străină, respectiv Contabilitate și informatică de gestiune (în limba germană), Finanțe și bănci (în limba engleză), Management (în limba franceză), toți candidații susțin o probă de competență lingvistică ce va urmări verificarea cunoștințelor generale de comunicare în limba respectivă, eliminatorie, derulată online, cu ajutorul mijloacelor electronice care asigură comunicarea directă audio și video cu candidatul în procesul de admitere, notată cu admis/respins. Deținerea unor diplome/certificate recunoscute internațional, precum:
echivalează cu susținerea și promovarea testului de competențe lingvistice pentru candidații înscriși la programe de studii în limbi străine. Candidații proveniți din țări cu limba oficială engleză, germană sau franceză sau cei care au urmat un liceu cu limba de predare engleză, germană sau franceză sunt considerați admiși la proba de competență lingvistică pentru specializarea în limba respectivă. Candidații declarați respinși la proba de competență lingvistică rămân înscriși pentru concursul de admitere la programele de studii în limba română, conform opțiunilor selectate la înscriere.
(1) Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de licență organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase), cu condiția ca niciuna dintre notele obținute la probele de concurs să nu fie mai mică decât 5,00 (cinci). (2) Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă: MA = (0,7 x M1 + 0,3 x M2) + MAXIM (Bonus olimpiadă sau Bonus concurs național FEAA ECONOMICA RIPENSIS) unde: MA = media generală de admitere; M1 = media generală de bacalaureat; M2 = nota obținută la testul FEAA de admitere. Bonusul olimpiadă (1 punct) se acordă tuturor participanților la fazele naționale ale olimpiadelor școlare cu profil economic organizate în clasele IX-XII, fără a se depăși MA = 10. Bonusul aferent concursului național de cunoștințe pentru elevi „FEAA ECONOMICA RIPENSIS” organizat de Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor în anul 2025 sau 2026 (10% din punctajul obținut la concurs), se acordă participanților la orice secțiune a concursului care au obținut o notă mai mare sau egală cu 7 (șapte), fără a se depăși MA = 10. Se acordă maxim 1 punct bonus la media de admitere (fără a depăși MA = 10), indiferent de numărul de participări ale candidaților la fazele naționale ale olimpiadelor școlare cu profil economic și/sau la concursul național de cunoștințe pentru elevi „FEAA ECONOMICA RIPENSIS”. (3) Ierarhizarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul de admitere și în limita locurilor aprobate pentru fiecare program de studii universitare. (4) Media generală sau punctajele generale obținute de candidați la concursul de admitere sunt valabile pentru stabilirea ierarhizării doar în cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, conform prezentului regulament. (5) Ierarhizarea rezultată în urma concursului de admitere va fi utilizată și pentru repartizarea locurilor finanțate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasați candidați eligibili, pentru fiecare program de studii universitare de licență. Departajarea în caz de egalitate se face după următoarele criterii, în ordine: 1. nota M1; 2. nota M2. (6) Media generală de admitere pentru candidații români de pretutindeni se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă: MA = M1 + MAXIM (Bonus olimpiadă sau Bonus concurs național FEAA ECONOMICA RIPENSIS) unde: MA = media generală de admitere; M1 = media generală de bacalaureat. Bonusul olimpiadă (1 punct) se acordă tuturor participanților la fazele naționale ale olimpiadelor școlare cu profil economic organizate în clasele IX-XII, fără a se depăși MA = 10. Departajarea în caz de egalitate se face după următoarele criterii, în ordine: 1. Cea mai mare notă din notele la probele examenului de bacalaureat, echivalate similar. 2. Media anilor de liceu.
(1) Sunt admiși pe locuri finanțate de la bugetul de stat fără susținerea probelor de admitere candidații care au obținut distincții (premiile I, II, III) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și/sau premiul I la olimpiadele naționale, finanțate de Ministerul Educației și Cercetării. (2) Se acordă un bonus de 1 punct la media generală de admitere tuturor participanților la fazele naționale ale olimpiadelor școlare cu profil economic, fără a se depăși media generală de admitere 10. Totodată, se acordă participanților la orice secțiune a concursului național de cunoștințe pentru elevi „FEAA ECONOMICA RIPENSIS” organizat de Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor în anul 2025 sau 2026, care au obținut o notă mai mare sau egală cu 7 (șapte), un bonus de 10% din punctajul obținut la concurs, fără a se depăși media generală de admitere 10. Bonusul (maxim 1 punct) se acordă o singură dată indiferent de numărul de participări ale candidaților la fazele naționale ale olimpiadelor școlare cu profil economic și/sau la concursul național de cunoștințe pentru elevi „FEAA ECONOMICA RIPENSIS” și nu se poate cumula cu alte bonusuri. (3) Candidații care au obținut statutul de șefi de promoție din cadrul liceelor partenere UVT sau care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat organizat în România (pe baza scrisorii de invitație semnată de rectorul UVT, scrisoare care trebuie să însoțească dosarul candidatului) susțin probele de admitere specifice programului/programelor de studii universitare de licență, cu excepția situației în care au obținut distincții la olimpiade/concursuri naționale sau internaționale în perioada studiilor liceale și se încadrează în condițiile speciale referitoare la procesul de admitere menționate la articolul 14 al regulamentului. (4) Candidații menționați la alineatul (1) al prezentului articol beneficiază de acces pe locuri fără taxă. În cazul în care aceștia sunt înmatriculați, în urma concursului de admitere, pe un loc cu taxă, vor beneficia de scutire de la taxa de școlarizare, în primul an de studii; în acest caz, nu vor achita prima tranșă aferentă taxei de școlarizare, încărcând în secțiunea dedicată plății acestei taxe de pe platforma digitală de admitere scrisoarea primită, cu rol de document justificativ pentru scutirea de plată.
Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor sunt următoarele:
1. Carte de identitate/buletin;
2. Certificat de naștere;
3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
4. Diploma de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta;
5. Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, medicul de la cabinetul medical școlar sau de la un cabinet medical studențesc, nu mai veche de 90 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printrun certificat de diagnostic;
6. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de licență (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs fiecare an de studii (cu finanțare de la bugetul de stat/cu taxă, dacă acesta este/a fost desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) și, dacă este cazul, anii și semestrele de studii în care studenta/studentul a beneficiat de bursă, respectiv tipul acesteia –dacă este cazul.