Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) oferă o gamă largă de facilități și oportunități pentru susținerea procesului educațional, pentru sprijin social, pentru consiliere sau pentru dezvoltare personală.
În continuare vă prezentăm principalele facilități de care se bucură studenții UVT:
- dreptul de a aplica pentru un loc de cazare într-un cămin studențesc – mai multe detalii, AICI;
- dreptul de a beneficia de diverse tipuri de burse, atât pentru recompensarea rezultatelor academice, cât și de sprijin social – mai multe detalii, AICI;
- transport feroviar cu 90% reducere, în baza legitimației de student, pentru toți studenții înmatriculați la programe de studii universitare la forma de învățământ cu frecvență, indiferent de vârstă, pe orice rută internă, indiferent de destinație sau de distanța călătoriei, pentru toate tipurile de trenuri, pe locuri de clasa a II-a, pe toată perioada anului calendaristic, indiferent de operatorul feroviar;
- transport local în comun cu 90% reducere în municipiul Timișoara, pe toate liniile, în baza abonamentelor STPT;
- reducere 75 % pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice, conform art. 128 alin. (6) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare;
- asistență medicală gratuită la Policlinica Studențească situată în Complexul Studențesc;
- acces gratuit la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara – o bibliotecă modernă, ce oferă acces atât la resurse în format fizic, cât și la baze de date electronice, precum și la săli de lectură și spații de studiu – mai multe detalii, AICI;
- acces la baza sportivă a UVT (săli & terenuri de sport);
- dreptul de a aplica pentru locuri în taberele studențești organizate de Ministerul Tineretului și Sportului;
- oportunitatea de a parcurge cel puțin trei discipline complementare din alt domeniu de studii decât cel al programului la care este înmatriculat studentul, pe perioada studiilor universitare de licență, pentru a-și dezvolta competențe transversale;
- dreptul de a beneficia gratuit de activități de consiliere în carieră și consiliere psihologică oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din UVT;
- oportunități de dezvoltare antreprenorială prin intermediul Societății Antreprenoriale Studențești (SAS);
- dreptul de studia și de a parcurge stagii de practică pentru anumite perioade de timp în alte state, beneficiind de burse în cadrul programelor de mobilități internaționale și în baza celor peste 500 de parteneriate încheiate de UVT cu universități din întreaga lume – mai multe detalii, AICI;
- UVT este membră a Alianței Universitare Europene UNITA (susținută de Comisia Europeană prin programul de creare a consorțiilor de universități europene), alături de 11 universități din Italia, Franța, Spania, Portugalia, Elveția, Ucraina și România. Apartenența la UNITA reprezintă un context în care studenții UVT vor avea acces la oportunități de dezvoltare profesională și personală unice la nivel național și european (mobilități internaționale virtuale, programe de practică internațională în mediul rural, cursuri de formare, proiecte și competiții pentru studenți în domenii de actualitate: Patrimoniu cultural, Energii regenerabile, Economie circulară, Intercomprehensiunea ca formă de comunicare, Cetățenie europeană);
- oportunitatea de a desfășura activități de voluntariat în cadrul organizațiilor studențești care activează în UVT;
- dreptul de a beneficia în fiecare semestru și de câte două credite de studii transferabile pentru activitățile de voluntariat desfășurate, suplimentar creditelor obligatorii, indiferent de programul de studii pe care îl urmează. Astfel, activitatea de voluntariat devine oficial recunoscută de universitate și va fi înscrisă la Suplimentul la diplomă la absolvirea studiilor universitare. Mai multe detalii despre acest drept al vostru puteți găsi în Regulamentul privind acordarea de credite pentru activitatea de voluntariat, aprobat de Senatul UVT;
- oportunitatea de a participa constant la conferințe organizate de Universitatea de Vest din Timișoara având invitați personalități de marcă din lumea academică și științifică națională și internațională;
- UVT Media Hub – un studio de televiziune propriu care asigură informarea comunității cu privire la evenimentele desfășurate în universitate și nu numai și care oferă oportunitatea studenților de a efectua practică în domeniul jurnalismului;
- Ghidul studentului cu toate informațiile necesare pentru parcurgerea studiilor universitare;
- dreptul de a reprezenta și a fi reprezentanți în structurile de conducere ale universității;
- pe parcursul studiilor universitare, fiecare student UVT va planta cel puțin un copac, pentru a contribui la un mediu înconjurător sănătos;
- baze de practică la Poiana Mărului (jud. Caraș Severin) și Gurahonț (jud. Arad);
- Săptămâna de inițiere la UVT pentru „boboci”, studenții înmatriculați în anul 1 al ciclului de studii universitare de licență, unde aceștia vor participa la evenimente introductive și de acomodare, sesiuni de informare, sesiuni de consiliere și orientare în mediul universitar, tururi ale municipiului Timișoara și vizite la instituțiile culturale din oraș, activități de teambuilding, evenimente culturale, conferințe, dezbateri, expoziții, spectacole de teatru, proiecții de film, concerte etc.;
- programul de tutorat Peer to Peer Tutoring (P2PT), prin intermediul căruia își propune să ofere studenților din anul I al studiilor universitare de licență servicii de asistență educațională și de dezvoltare a carierei, cu focus pe integrarea acestora în mediul universitar, cu sprijinul colegilor din anii mai mari;
- Ceremonie de absolvire unică, ce va face acest eveniment unul de neuitat, prin care va vibra întreg municipiul Timișoara;
- Gală anuală a premiilor UVT unde în fiecare an se acordă, pe bază de competiție, și premiul Studentul anului;
- oportunitatea de a participa la diverse proiecte de cercetare științifică, alături de cadrele didactice;
- viziune educațională inovatoare, centrată pe nevoile studenților – Teaching & Learning Brand UVT – care stă la baza procesului educațional din universitate.
Studenții UVT beneficiază de următoarele facilități IT & C:
- adresă de e-mail instituțională @e-uvt.ro (cont dezvoltat pe platforma GMail), prin care se va desfășura întreaga comunicare dintre student și reprezentanții universității pe parcursul studiilor;
- întreaga listă de funcționalități ale GMail prin G Suite E-mail, în baza adresei de e-mail instituționale @e-uvt.ro;
- spațiu de stocare de 25GB în Google Drive, în baza adresei de e-mail instituționale @e-uvt.ro;
- acces la pachetul de aplicații G Suite for Education, în baza adresei de e-mail instituționale @e-uvt.ro (Google Drive, Google Docs, Google Sheets, Google Slides, Google Forms, Google Calendar, Google Meet, Google Hangouts, Google Classroom, Google Sites etc.);
- acces la platforma G Suites Marketplace, în baza adresei de e-mail instituționale @e-uvt.ro;
- acces la rețeaua wireless globală EduRoam (Educational Roaming), în baza adresei de e-mail instituționale @e-uvt.ro, în toate spațiile de învățământ și de cazare ale universității;
- acces gratuit la instrumentele Microsoft Azure Dev Tools for Teaching;
- acces gratuit la programele din suita Microsoft Office 365 ProPlus: Word, Excel, PowerPoint, Access, One Note, Outlook, Publisher, One Drive, Skype, Sway, Forms, în baza adresei de e-mail instituționale @e-uvt.ro;
- acces online la situația școlară (note, credite obținute) și financiară, prin intermediul portalului StudentWeb – o varianta online, extinsă, a carnetului de student;
- acces la toate serviciile universității prin platforma dedicată intranet.uvt.ro.
Resurse electronice de învățare
Pentru accesarea literaturii științifice de profil, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) pune la dispoziția studenților și cadrelor didactice acces gratuit la resurse electronice disponibile în cadrul platformei AnelisPlus. Modalitatea de acces la aceste resurse electronice este disponibila prin accesarea link-ului www.cercetare.uvt.ro sau https://bit.ly/2yBnVRB.
Platformă de e-learning
Conștientă de provocările societății contemporane, de evoluția tehnologiilor care necesită formarea și dezvoltarea personală continuă, UVT a integrat noi tehnologii educaționale în activitățile de predare-învățare-evaluare. Platforma de e-learning Moodle e-uvt.ro, pusă la dispoziția studenților de la toate ciclurile și formele de învățământ din universitate este un exemplu de tehnologie care facilitează instruirea și formează abilități de instruire online.
Sistemul de Management al Învățării Moodle, prin resursele și activitățile oferite de cadrele didactice pe platformă, valorifică rezultatele cercetărilor din diverse discipline (comunicare, educație, psihologie, sociologie și informatică) în noi metode de predare și învățare activă.
Platforma oferă posibilitatea utilizării de diverse resurse educaționale digitale (în principal multimedia) în procesul de predare, dar și activități de autoevaluare și evaluare pentru studenți și este unul din cele mai importante instrumente de comunicare student – profesor și între studenți, pe subiectele abordate în cadrul disciplinelor de învățământ.
Platforma de e-learning este utilizată și în dezvoltarea site-ului Descoperă@UVT.