Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) nu este nici cea mai mare, nici cea mai veche instituție de învățământ superior din România, dar cu siguranță este cea mai dinamică!
Ideile inovative și-au găsit locul la UVT și suntem mereu preocupați să oferim studenților noștri experiențe inedite care să contribuie la dezvoltarea lor. Tocmai de aceea, mottoul universității din ultimii ani a devenit #BecomeYourBest, pentru că ne dorim să ajutăm fiecare student să-și descopere cea mai bună versiune a sa și permanent oferim noi oportunități în acest sens. Iar modul prin care facem acest lucru ne străduim să fie corelat direct cu interesele tinerilor de astăzi, profitând de avantajele digitalizării și tehnologiei care ne înconjoară.
Astfel, ne evidențiem în peisajul academic din România cu o serie de premiere sau activități care ne fac diferiți de celelalte instituții și care fac viața de student la UVT una unică, plină de experiențe de învățare diverse care asigură o dezvoltare armonioasă a fiecărui membru al marii familii UVT.
Îți prezentăm, în continuare, câteva dintre elementele inedite care fac din UVT o instituție altfel, apropiată de studenții săi, mereu deschisă la nou și la inovare, mereu interesată de a fi conectată direct cu profilul noilor generații și preocupată de opiniile și sugestiile acestora pentru a face studenția o perioadă definitorie pentru cariera și viața lor ulterioară.
- La Universitatea de Vest din Timișoara studenția începe cu o „săptămână de inițiere”, în care fiecare boboc va descoperi tainele vieții de student și va înțelege mai bine noua lume în care pătrunde.
- Fiecare an universitar începe la UVT nu doar cu o ceremonie festivă de deschidere, dar și cu o mare sărbătoare, chiar în spațiile universității – UNIVIBES, un eveniment cultural-artistic ce transformă universitatea într-un spațiu pentru concerte, expoziții și proiecții de film.
- Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) al UVT, cu sprijinul facultăților UVT, organizează în fiecare an universitar programul de tutorat Peer to Peer Tutoring (P2PT), prin intermediul căruia își propune să ofere studenților din anul I al studiilor universitare de licență servicii de asistență educațională și de dezvoltare a carierei, cu focus pe integrarea acestora în mediul universitar, cu sprijinul colegilor din anii mai mari.
- Pentru că ne dorim ca studenții UVT să își proiecteze încă de la început traseul de carieră, în anul I, semestrul I al studiilor universitare de licență toți studenții noștri parcurg o activitate de Consiliere profesională și orientare în carieră, susținută de reprezentanții Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din UVT, în urma căreia fiecare student își va creiona propriul plan de dezvoltare a carierei. În plus, pentru că ne dorim ca elevii să aleagă responsabil și informat traseul lor educațional, am dezvoltat o platformă de orientare vocațională unde aceștia se pot testa gratuit – YTM, iar apoi pot intra în contact cu colegii noștri pentru sesiuni de consiliere individuală suplimentară.
- Întrucât la UVT etica și integritatea academică reprezintă valori fundamentale, ne dorim să transmitem studenților, încă din primul semestru de studii, principii sănătoase pe baza cărora să-și desfășoare întreaga activitate academică și nu numai. Astfel, toți studenții anul I al studiilor universitare de licență parcurg, în semestrul I, disciplina complementară Etică, integritate și scriere academică. Mai târziu, toți studenții din anul I al studiilor universitare de masterat parcurg în semestrul I disciplina complementară Etica cercetării.
- La nivelul UVT funcționează InfoCentrul studențesc, unica structură responsabilă de comunicarea cu studenții pentru aspecte ce țin de procesele administrative conexe procesului educațional. Toate solicitările studenților sunt preluate prin intermediul unui formular online, fiind ulterior soluționate de responsabilii din cadrul InfoCentrului.
- Deoarece trăim într-o lume tot mai cosmopolită, cu o piață a muncii extrem de dinamică, ne dorim ca studenții noștri să fie permanent pregătiți pentru a face față schimbărilor de carieră prin care, inerent, probabil că vor trece de-a lungul vieții lor. Astfel, ne dorim să-i înzestrăm pe toți cu cât mai multe competențe transversale, așa că fiecare student al UVT de la ciclul de studii universitare de licență va studia o limbă de circulație internațională, timp de cel puțin patru semestre, precum și trei discipline complementare dintr-un domeniu diferit de domeniul studiilor sale. În plus, oferim studenților noștri șansa de a participa la stagii de mobilități de studiu sau de practică internaționale, având peste 500 de parteneriate active în acest sens.
- UVT este membră a Alianței Universitare Europene UNITA (susținută de Comisia Europeană prin programul de creare a consorțiilor de universități europene), alături de 11 universități din Italia, Franța, Spania, Portugalia, Elveția, Ucraina și România. Apartenența la UNITA reprezintă un context în care studenții UVT vor avea acces la oportunități de dezvoltare profesională și personală unice la nivel național și european (mobilități internaționale virtuale, programe de practică internațională în mediul rural, cursuri de formare, proiecte și competiții pentru studenți în domenii de actualitate: Patrimoniu cultural, Energii regenerabile, Economie circulară, Intercomprehensiunea ca formă de comunicare, Cetățenie europeană).
- UVT este o universitate comprehensivă, formată din 11 facultăți, oferind 81 de programe de studii universitare de licență și 102 de programe de studii universitare de masterat din 35 de domenii de studii universitare diferite, precum și studii doctorale în 26 de domenii.
- Începând cu anul 2020, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează programe de studii universitare de masterat didactic, în 5 domenii de studii: Biologie, Chimie, Geografie, Fizică și Educație fizică și sport.
- Suntem conștienți că vechiul dicton latin „mens sana in corpore sano” este foarte valabil și astăzi, astfel că ne preocupăm și de sănătatea studenților noștri: fiecare student UVT trebuie să parcurgă obligatoriu, timp de patru semestre, pe durata studiilor universitare de licență, disciplina Educație fizică, având oportunitatea să aleagă dintr-o paletă foarte largă de sporturi individuale sau de echipă și să beneficieze de baza sportivă a UVT. De asemenea, UVT este singura universitate din România care organizează un maraton propriu – UVT Liberty Marathon–, unde oferim studenților noștri beneficii speciale pentru participare.
- Ne dorim ca studenții UVT să fie implicați civic și îi încurajăm în acest sens, astfel că oferim acestora posibilitatea acumulării de credite speciale pentru implicarea în activități de voluntariat și ale organizațiilor studențești, ca o recunoaștere formală a efortului depus de ei în astfel de activități, ce vor fi înscrise la absolvire la Suplimentul la diplomă primit de fiecare absolvent alături de diploma propriu-zisă.
- Ne dorim să premiem meritocrația, astfel că oferim elevilor cu rezultate deosebite la concursuri și olimpiade naționale și internaționale, șefilor de promoție din liceele partenere UVT și celor care obțin media zece la examenul de bacalaureat pachete speciale de beneficii în cazul în care devin studenți ai UVT, iar pe parcursul studiilor oferim un pachet divers de burse pentru recompensarea performanțelor academice și, anual, premiem „Studentul anului” în cadrul Galei premiilor UVT.
- Ne preocupă să asigurăm șanse egale pentru studii tuturor studenților noștri, astfel că oferim burse sociale studenților proveniți din categorii dezavantajate, cazare în căminele UVT, reducere de 50% la transport local în comun și la transportul feroviar, locuri speciale la procesul de admitere pentru candidații români de pretutindeni, de etnie romă, proveniți din centre de plasament, cu dizabilități/cerințe educaționale speciale sau absolvenți ai liceelor din mediu rural, dar și forme de sprijin pentru studenții cu dizabilități.
- Studenții UVT beneficiază, de-a lungul anilor de studii, de o mulțime de oportunități de dezvoltare personală și profesională, printre acestea regăsindu-se și ateliere și webinarele organizate de echipa Centrului de Consiliere și de Orientare în Carieră din UVT. De asemenea, tot echipa CCOC-UVT oferă permanent studenților UVT, la cerere, sesiuni de consiliere individuală: consiliere educațională și vocațională, consiliere în carieră sau consiliere în scop de optimizare personală.
- Studiile universitare la UVT se finalizează printr-o ceremonie de absolvire unică, prin care se marchează în întreaga comunitate acest moment festiv și este recunoscut efortul depus de fiecare absolvent.
- Trăind în secolul tehnologiei, oferim studenților noștri o gamă largă de facilități IT, printre care cont instituțional de e-mail (@e-uvt.ro) cu acces la facilitățile GMail/Google Suite for E-mail, Google Drive & Google Suite for Education, întregul pachet de aplicații Microsoft Office 365, cu licență, în regim gratuit pentru toți studenții UVT, acces la platforme de e-learning sau la rețeaua globală de internet EduRoam.
- Studenții UVT au oportunitatea de a participa constant la conferințe sau workshopuri susținute de personalități naționale și internaționale marcante din lumea științifică, culturală, artistică, sportivă sau antreprenoarială, și de a afla despre toate noutățile dedicate lor prin intermediul materialelor pregătite de studioul de televiziune propriu al universității – UVT Media Hub.
- Reprezentarea studențească este un punct forte al UVT, în cadrul universității noastre dezvoltându-se și desfășurându-și activitatea cea mai puternică organizație studențească din țară – OSUT – Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara.
- Asigurarea calității procesului educațional este o prioritate permanentă a UVT, oferind posibilitatea studenților să fie direct implicați în acest proces, să evalueze activitățile didactice la care participă și să ofere feedback cu privire la experiențele prin care trec. De asemenea, UVT este singura universitate din România ce și-a dezvoltat o viziune educațională proprie, ce este implementată la toate nivelurile de studii – UVT Teaching & Learning Brand.
Așadar, dacă argumentele de mai sus te-au convins că aici poți trece prin experiențele de învățare de care ai nevoie pentru dezvoltarea ta și că poți avea o studenție de neuitat, te așteptăm în marea familie UVT! 🙂