Procesul de admitere la Universitatea de Vest din Timișoara presupune achitarea a două tipuri de taxe, necesare pentru acoperirea costurilor organizării acestui proces:
- taxa de înscriere (200 de lei) – prin plata acestei taxe se finalizează înscrierea la procesul de admitere și candidatul poate participa la probele de admitere;
- taxa de înmatriculare (150 de lei) – prin această taxă se confirmă locul de student obținut în urma procesului de admitere.
Candidații declarați admiși pe locuri cu taxă vor plăti, pe lângă taxa de înmatriculare, și 30% din valoarea taxei anuale de studiu, până cel târziu la data de 31 iulie 2024, pentru sesiunea de admitere din luna iulie, respectiv până cel târziu la data de 17 septembrie 2024, pentru sesiunea de admitere din luna septembrie. În caz de neplată în termenul stabilit, candidatul își va pierde locul alocat. Cuantumurile taxelor anuale de studii sunt disponibile AICI.
Procesul de înscriere online se va finaliza după achitarea taxei de înscriere sau după încărcarea pe platforma de admitere a documentelor justificative pentru scutirea de taxă de înscriere (ce trebuie validate, ulterior, de către comisia de admitere de la nivelul facultății), odată cu apăsarea butonului „Finalizează și depune”, poziționat pe pagina dosarului în colțul din dreapta jos.
Toate taxele menționate mai sus se vor achita online, prin plată cu cardul, prin modulul de plată existent pe platforma de admitere online a UVT. Persoanele care întâmpină dificultăți tehnice în procesul de plată a taxelor aferente procesului de admitere vor transmite un e-mail pe adresa admitere@e-uvt.ro.
Taxa de înscriere la admitere se plătește o singură dată pe facultate, indiferent de numărul domeniilor de studii universitare de licență la care candidatul s-a înscris în cadrul aceleiași facultăți. În cazul în care candidatul s-a înscris la programe de studii universitare din facultăți diferite, atunci va plăti taxa de înscriere pentru fiecare facultate.
În cazul în care candidatul se înscrie și dorește să urmeze simultan două programe de studii universitare în cadrul UVT, va depune câte o aplicație pe platforma de admitere pentru fiecare dintre aceste programe și va achita taxa de înmatriculare pentru fiecare dintre acestea.
Astfel, candidații care depun mai multe „dosare” electronice, pentru programe de studii diferite, vor ține cont de următoarele informații (conform articolului 24 din Regulamentele UVT privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere la studiile universitare de licență și de masterat):
- taxa de înscriere se va plăti o singură dată/facultate, indiferent de numărul dosarelor depuse în cadrul (domeniilor) unei facultăți;
- dacă un candidat a creat mai multe dosare pentru programe de studii de la facultăți diferite, va plăti câte o taxă de înscriere pentru fiecare facultate la care a creat dosar;
- dacă un candidat a creat mai multe dosare în cadrul aceleiași facultăți, dar la sesiuni distincte, va plăti o singură taxă de înscriere pentru respectiva facultate, la unul dintre dosare, iar la celelalte dosare taxa va fi automat echivalată;
- dacă un candidat dorește să urmeze două programe de studii universitare în paralel, indiferent dacă sunt de la aceeași facultate sau de la facultăți diferite, va achita taxa de înmatriculare pentru fiecare dintre acestea.
Categoriile de candidați scutiți de taxa de înscriere pentru procesul de admitere, în baza documentelor justificative încărcate pe platforma de înscriere online, sunt:
- elevii care au obținut în perioada studiilor liceale distincții (premiile I, II, III) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației (MEdu) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de licență);
- elevii care au obținut în perioada studiilor liceale distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale sau internaționale (recunoscute conform regulamentelor privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere la nivelul facultăților UVT) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de licență);
- elevii care au statutul de șefi de promoție din cadrul liceelor partenere UVT sau care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (pe baza scrisorii de invitație semnată de rectorul universității, scrisoare care trebuie să însoțească dosarul candidatului) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de licență);
- copiii întregului personal din învățământul preuniversitar (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic) aflat în activitate sau pensionat;
- copiii întregului personal din învățământul universitar (personal didactic, didactic auxiliar, nedidactic și din bibliotecile centrale universitare) aflat în activitate sau pensionat;
- întregul personal din învățământul superior și din bibliotecile centrale universitare;
- candidații cu unul sau ambii părinți decedați, precum și cei proveniți din familii monoparentale*;
- candidații proveniți din centrele de plasament/sistemul de protecție socială;
- candidații aflați în risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situații de boală (dovedită prin adeverință medicală care certifică o afecțiune cronică), dizabilitate (dovedită prin certificat corespunzător), sărăcie (dovedind că a beneficiat de bursă socială în ultimul an de studii liceale, în cazul candidaților absolvenți de liceu din promoția curentă, sau prin alte documente justificative prin care au beneficiat de sprijin financiar din partea statului român), conform deciziei comisiei de admitere de la nivelul facultății;
- sportivii cu performanțe deosebite (sportivi ai CSU-UVT, ai cluburilor și secțiilor sportive cu care UVT are acorduri de colaborare, medaliați la competițiile naționale, europene și mondiale – la propunerea Facultății de Educație Fizică și Sport);
- candidații care au fost declarați șefi de promoție (promoția 2024) la nivelul unui program de studii universitare de licență din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de masterat).
Categoriile de candidați scutiți de taxa de înmatriculare sunt:
- elevii care au obținut în perioada studiilor liceale distincții (premiile I, II, III) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației (MEdu) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de licență);
- elevii care au obținut în perioada studiilor liceale distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale sau internaționale (recunoscute conform metodologiilor privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere la nivelul facultăților UVT) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de licență);
- elevii care au statutul de șefi de promoție din cadrul liceelor partenere UVT sau care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de licență);
- sportivii cu performanțe deosebite (sportivi ai CSU-UVT, ai cluburilor și secțiilor sportive cu care UVT are acorduri de colaborare, medaliați la competițiile naționale, europene și mondiale – la propunerea Facultății de Educație Fizică și Sport);
- candidații care au fost declarați șefi de promoție (promoția 2024) la nivelul unui program de studii universitare de licență din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) (doar pentru procesul de admitere la studiile universitare de masterat).
*Conform Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, se consideră familie monoparentală atunci când este formată dintr-o persoană singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta, persoana singură fiind persoana care se află în una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită – situație dovedită prin adeverința de celibat a părintelui candidatului/candidatei eliberată de Serviciul Public de Evidență al Populației;
b) este văduvă – situație dovedită prin certificatul de căsătorie al părinților candidatului/candidatei și certificatul de deces al părintelui decedat;
c) este divorțată – situație dovedită prin certificatul de divorț / sentința judecătorească privind desfacerea căsătoriei părinților candidatului/candidatei;
d) are soțul/soția declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească – situație dovedită prin hotărârea judecătorească care atestă această situație;
e) are soțul/soția arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor – situație dovedită prin încheierea pronunțată de instanța de judecată în acest sens;
f) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori i s-au dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-c) – situație dovedită prin hotărârea judecătorească pronunțată în acest sens.