În Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își desfășoară activitatea mai multe organizații studențești, fiecare având scopuri diverse.
Organizația Studențeștilor din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) este cea care reprezintă drepturile și interesele studenților la nivelul întregii universități, fiind recunoscută prin Carta UVT drept asociație reprezentativă a studenților universității.
Alte organizații își propun să desfășoare activități pentru dezvoltarea personală a studenților din diverse domenii de studii, precum ELSA (drept), ASPST (psihologie și sociologie) sau Geotim (geografie).
Unele organizații studențești reprezintă categorii specifice de studenți, precum ESN – studenții care beneficiază de mobilități de studii sau de practică Erasmus+ sau OSB – care reprezintă studenții basarabeni din Timișoara.
Experiența desfășurării de activități de voluntariat într-o organizație studențească completează viața de student și te ajută să te dezvolți, să-ți formezi diverse competențe transversale, complementare celor științifice dezvoltate de programul de studii pe care îl urmezi, dar și să cunoști oameni noi, să legi prietenii și să îți conturezi amintiri de neuitat, astfel că vă încurajăm ca pe parcursul anilor de studii universitare să participați la cât mai multe activități de voluntariat, în organizații studențești și nu numai.
Studenții Universității de Vest din Timișoara pot beneficia în fiecare semestru și de câte două credite de studii transferabile pentru activitățile de voluntariat desfășurate, indiferent de programul de studii pe care îl urmează. Astfel, activitatea de voluntariat devine oficial recunoscută de universitate și va fi înscrisă la Suplimentul la diplomă eliberat la absolvirea studiilor universitare. Mai multe detalii despre acest drept sunt disponibile în Regulamentul privind acordarea de credite pentru activitatea de voluntariat, aprobat de Senatul UVT.