#Admitere – Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) sprijină elevii să fie mai bine pregătiți

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) este conștientă că misiunea sa se reflectă nu doar asupra învățământului superior, ci asupra întregii societăți și a sistemului educațional în ansamblul său. Știm că pentru a avea studenți buni, trebuie să ne asigurăm că elevii, viitori studenți, beneficiază de condițiile necesare pentru formare.

Astfel, UVT a fost și este permanent preocupată să sprijine nu doar studenții săi, ci și viitorii studenți, asigurându-le diverse oportunități pentru dezvoltare profesională și personală.

Așadar, încă din luna ianuarie a anului 2021, reprezentați ai UVT se întâlnesc săptămânal cu elevii din ultimul an de liceu, la sesiunile de pregătire pentru examenul bacalaureat, dar și lunar, în cadrul webinarelor organizate de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul universității, oferind, de asemenea, și servicii de consiliere în carieră pentru aceștia în mod permanent.

Acum, când elevii din clasa a XII-a mai au doar câțiva pași de parcurs pentru a deveni studenți, știm că este cu atât mai important să le fim alături și să-i sprijinim, astfel încât aceștia să poată trece cu succes peste provocările care urmează pentru ei și să poată lua decizii pentru viitorul lor fiind cât mai bine informați despre oportunitățile pe care le au.

Sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat

Până în data de 12 iunie 2021, așteptăm la sesiunile online de pregătire pentru examenul de bacalaureat din fiecare sâmbătă toți elevii din România care vor să aprofundeze materia pentru examenul care se apropie, dar și să intre în contact cu cadre didactice din cadrul universității noastre. Organizăm sesiuni de pregătire gratuite pentru toate disciplinele la care se susține proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat, iar programul este structurat astfel încât fiecare elev să poată participa la sesiunile pentru toate cele 3 discipline la care se pregătește pentru a susține examenul. Toate informațiile despre sesiunile de pregătire sunt disponibile AICI, iar elevii se pot înscrie prin intermediul ACESTUI FORMULAR.

Webinare pentru elevi

Pentru o carieră de succes, pregătirea teoretică nu este suficientă, astfel că UVT acordă o importanță deosebită dezvoltării personale și formării competențelor transversale. Programul de webinare pentru elevi organizate de echipa Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT abordează subiecte de interes pentru viitorii studenți, adaptate nevoilor specifice etapelor din viața acestora, sprijindu-i să facă față provocărilor cu care se confruntă în viața cotidiană. Până în prezent, în acest an universitar au fost organizate șapte astfel de evenimente pentru elevi, punându-se în discuție tematici precum autocunoașterea, stima de sine, procesul decizional sau dezvoltarea abilităților de învățare, iar până în luna iulie, aferentă procesului de admitere, mai urmează încă trei.

Așadar, în data de 27 mai 2021, webinarul organizat pentru elevi va avea ca temă managementul timpului, propunându-și să-i sprijine pe elevi să-și gestioneze eficient timpul alocat procesului de învățare, în data de 10 iunie 2021, echipa CCOC-UVT va discuta cu elevii despre gestionarea eficientă a stresului, înainte de examenul de bacalaureat, iar în cadrul ultimului webinar pentru elevi din acest an universitar, în data de 5 iulie 2021, cei încă nehotărâți vor învăța cum să își aleagă corect programul de studii potrivit carierei pe care și-o doresc.

Toate detaliile despre următoarele webinare pentru elevi vor putea fi accesate în curând pe site-ul UVT, în secțiunea Evenimente pentru elevi. Participarea elevilor din întreaga țară la toate evenimentele de acest tip organizate de UVT este gratuită.

Platforma YTM, consiliere individuală pentru elevi și informații despre procesul de admitere

Dincolo de programele de pregătire și evenimentele specifice, UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, și servicii permanente de consiliere individuală în carieră

Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elevilor din întreaga țară, prin care aceștia își pot analiza interesele, abilitățile și aptitudinile, prin completarea unor teste specifice, cu scopul orientării spre un anumit traseu educațional și profesional. Astfel, în urma testării, platforma YTM generează rapoarte personalizate prin care pune la dispoziția beneficiarilor informații referitoare la programele de studii ale universităților din Timișoara care se potrivesc cel mai bine profilului lor.

Elevii care, în urma completării testelor, au nevoie de clarificări în legătură cu rezultatele oferite de platformă și traseul educațional potrivit pentru ei, au posibilitatea de a programa o sesiune de consiliere individuală (ce se poate desfășura online, având o durată de aproximativ 50 de minute) cu consilierii din cadrul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră din UVT, completând ACEST FORMULAR. În cadrul ședinței de consiliere, elevii vor primi informații suplimentare despre potențiale trasee de carieră și sprijin în alegerea unui program de studii universitare potrivit.

De asemenea, UVT pune la dispoziția tuturor candidaților la studii universitare cel mai complex portal cu informații despre procesul de admitere – https://admitere.uvt.ro/, actualizat cu detalii despre fiecare program de studii universitare din cadrul UVT, dar și despre facilitățile pe care UVT le oferă studenților săi, oferind la un click distanță toate datele de care o persoană interesată să devină student la UVT are nevoie.

Prin acest pachet integrat de servicii și programe de sprijin pentru elevi, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) își propune să sprijine tinerii din întreaga țară pentru a lua decizii responsabile și informate cu privire la viitoarele lor cariere, dar și să contribuie la dezvoltarea acestora încă de dinainte de începerea studiilor universitare, pentru a face față cu succes provocărilor pe care le vor întâlni pe parcursul evoluției lor, devenind, prin fiecare etapă, o versiune mai bună a lor. Iar apoi, odată ce vor deveni studenții noștri, ne vom asigura că sloganul #BecomeYourBest la Vest devine realitate și fiecare tânăr își va valorifica corespunzător potențialul!

Pregătindu-se pentru examenul de bacalaureat împreună cu colegii noștri cadre didactice universitare, învățând să își gestioneze emoțiile și să ia decizii în mod corect alături de colegii noștri de la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră, testându-și abilitățile și interesele și informându-se despre programele de studii universitare care li se potrivesc, oferim elevilor toate șansele pentru dezvoltarea unei cariere de succes!

Comments

mood_bad
  • No comments yet.
  • chat
    Add a comment