Există un moment, spre finalul liceului, în care viața începe să semene cu un browser cu prea multe file deschise în același timp. Bacalaureat. Admitere. Note. Așteptările părinților. Și întrebarea aceea mare, care nu te lasă să dormi: „Ce fac cu viața mea?” Colegi care par că știu deja încotro se îndreaptă. Rețele sociale pe care toți par mai organizați, mai puși la punct, mai siguri pe ei. Iar tu, poate în unele seri, stai cu caietul deschis în față și simți că mintea ți-a plecat undeva, departe.
Asta nu înseamnă că tu ești mai puțin capabil decât ceilalți sau că studiile universitare ar fi o variantă mai puțin potrivită pentru tine. Înseamnă că ești om. Și că treci prin una dintre cele mai importante tranziții ale vieții tale. Stresul nu apare pentru că ești „slab”. Apare atunci când ceva contează cu adevărat pentru tine, iar creierul tău încearcă să te ajute să faci față. Organizația Mondială a Sănătății descrie stresul ca pe o stare de îngrijorare sau de tensiune mentală provocată de situații dificile, o reacție umană firească, ce ne ajută să răspundem provocărilor și subliniază că felul în care reacționăm la el contează enorm pentru starea noastră de bine (Organizația Mondială a Sănătății, 2023).
Stresul nu este dușmanul tău. Dar nici nu merită ignorat. Multă vreme, stresul a fost descris aproape exclusiv ca fiind toxic. Ceva ce trebuie eliminat. Ceva de care trebuie să scapi cât mai repede. Perspectivele recente sunt mai nuanțate: contează enorm cum îl interpretăm. Atunci când interpretăm stresul ca fiind periculos, dăunător sau ca pe un semn că „nu vom face față”, mintea și corpul alunecă într-o stare de blocaj. Dacă aceeași stare este interpretată ca o provocare, ca ceva ce semnalizează ceva important pentru noi și credem că avem resursele necesare pentru a o gestiona, stresul devine energie, concentrare, mobilizare. Aceasta este ideea centrală a cercetărilor despre mentalitatea față de stres (în engleză, stress mindset) coordonate de cercetătoarea Alia Crum (Crum, Salovey & Achor, 2013).
De altfel, psihologii descriu demult o relație simplă între stres și performanță, cunoscută drept legea Yerkes-Dodson: până la un punct, un nivel moderat de stres îți “ascute” atenția și îți mobilizează energia (eustres); abia când devine cronic și copleșitor (distres) începe să-ți erodeze randamentul. Cu alte cuvinte, emoția dinaintea unui examen nu e un defect, e chiar mecanismul care te pregătește.
Iar vestea bună e că această mentalitate se poate antrena. Studii recente arată că un program online scurt de aproximativ 30 de minute poate să îi ajute pe adolescenți și tineri să facă față mai bine situațiilor stresante. Modulul îmbină două idei: că inteligența se dezvoltă cu efort și că reacția de stres a corpului poate fi pusă în slujba performanței (Yeager et al., 2022).
Acest lucru nu înseamnă că orice formă de stres este bună. Stresul cronic, prelungit, fără pauze, fără sprijin, fără sens și fără control epuizează. Dar stresul de moment, cel de dinaintea unui examen, a unei prezentări sau a unei decizii importante, poate fi privit altfel: nu ca dovadă că vei eșua, ci ca semn că sistemul tău interior se activează. Poate că inima îți bate mai repede nu pentru că „nu poți”, ci pentru că organismul trimite mai mult oxigen spre creier. Poate că emoția nu e o sentință, ci combustibil. Poate că tremurul nu spune „fugi”, ci „pregătește-te”. Diferența dintre blocaj și curaj începe, uneori, chiar cu felul în care îți vorbești.
Ce se întâmplă de fapt când ești stresat?
Imaginează-ți creierul ca pe un sistem care încearcă, în fiecare moment, să stabilească priorități și să evalueze riscuri. Când apare o provocare, un examen important, o decizie legată de facultate, un conflict, o comparație cu ceilalți sau o incertitudine despre viitor, mintea ta caută rapid un răspuns la o întrebare esențială: „Am resurse pentru asta?”
Dacă răspunsul interior este: „Da, e greu, dar pot face un pas”, corpul și mintea intră într-o stare de provocare. Simți emoții, poate chiar teamă sau tensiune, dar rămâi conectat la ceea ce ai de făcut. Poți gândi, poți învăța, poți cere ajutor, poți acționa.
Dacă, însă, răspunsul interior devine: „Nu pot, e prea mult, o să eșuez, o să mă fac de râs, nu am nicio șansă”, aceeași situație începe să fie trăită ca o amenințare. Corpul intră în defensivă. Respirația se schimbă, tensiunea crește, mintea se îngustează. Înveți mai greu. Îți amintești mai greu. Te compari mai mult. Amâni. Te critici. Apoi te stresezi și mai tare pentru că ai amânat.
Psihologii Richard Lazarus și Susan Folkman au explicat acest mecanism încă din anii ’80: stresul nu se naște doar din evenimentul în sine, ci din felul în care îl evaluăm în raport cu resursele pe care simțim că le avem la dispoziție (Lazarus & Folkman, 1984). Cu alte cuvinte, nu examenul, admiterea sau alegerea facultății produc automat stresul, ci întrebarea interioară: „Pot face față?”
Iar partea importantă este aceasta: evaluarea se poate schimba. Când înveți să îți împarți sarcina în pași mai mici, când ceri sprijin, când dormi suficient, când îți vorbești mai realist și mai puțin dur, creierul poate reinterpreta situația. Din „nu pot” se poate ajunge treptat la „nu știu încă exact cum, dar pot începe”.
Așa se formează cercul clasic al elevului stresat: amân → mă simt vinovat → mă sperii → mă blochez → amân și mai mult. Dar acest cerc nu spune că ești leneș, incapabil sau lipsit de inteligență. De cele mai multe ori, arată doar că sistemul tău nervos este suprasolicitat și că are nevoie de structură, claritate și sprijin pentru a găsi din nou un punct de pornire.
Stresul, așadar, nu este un verdict despre tine. Este un semnal. Iar un semnal poate fi ascultat, înțeles și transformat într-un prim pas.
Stresul elevilor: între vulnerabilitatea personală și presiunile mediului
Un lucru important: stresul nu e doar o problemă individuală. Nu apare numai pentru că „nu te organizezi destul”. Apare și din presiunea sistemului, din volumul uriaș de informație, din comparația socială permanentă, din incertitudinea legată de viitor, din lipsa somnului, din perfecționism și din ideea apăsătoare că trebuie să iei decizii perfecte la 18 ani.
Și nu ești singur în asta. Un studiu național realizat în 2025 de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF, în rândul elevilor de gimnaziu din România, arată că aproximativ unul din patru elevi (23%) prezintă un risc de dezechilibre emoționale resimțite în mediul școlar – cele mai frecvente fiind oboseala persistentă, neliniștea și îngrijorarea excesivă (UNICEF România & Ministerul Educației și Cercetării, 2025). Tabloul e asemănător dincolo de granițe: în Germania, studiul longitudinal COPSY raportează de ani buni niveluri apropiate, în jur de un sfert dintre copii și adolescenți cu dificultăți psihologice (Ravens-Sieberer et al., 2023), iar sondajele „Stress in America” ale Asociației Americane de Psihologie arată că adulții tineri (18–34 de ani) resimt acut stresul legat de incertitudinile economice, sociale și de viitor (American Psychological Association, 2025).
Cu alte cuvinte: dacă simți presiune, nu ești o excepție „defectă”. Faci parte dintr-o generație care crește într-o lume rapidă, competitivă, conectată non-stop și de multe ori obositoare. Vestea bună e că stresul poate fi înțeles, reglat și până la urmă transformat.
Cinci lucruri simple care chiar te pot ajuta
- Nu porni de la „trebuie să recuperez tot”. Pornește de la pasul următor.
Când ai mult de învățat, creierul se sperie de volum. „Toată materia” e prea mult. „Următoarele 25 de minute” e gestionabil. În loc să-ți spui „azi trebuie să învăț toată biologia”, spuneți: „în următoarele 25 de minute citesc două pagini și îmi notez trei idei. Aceeași logică funcționează chiar și în ziua examenului. Consilierii educaționali recomandă o strategie în doi pași: întâi parcurgi rapid toate subiectele, fără să le rezolvi, doar ca să-ți faci o hartă mintală și să reduci panica necunoscutului; apoi ataci primele subiecte pe care le stăpânești clar. Punctele asigurate la început îți cresc repede încrederea și îți eliberează mintea pentru cerințele grele. Stresul scade atunci când transformi haosul în acțiune concretă.
- Schimbă întrebarea: din „ce se întâmplă dacă eșuez?” în „ce pot controla acum?”
Întrebarea „dacă nu intru?” poate consuma ore întregi fără să producă nimic. Întrebarea „care e următorul lucru util pe care îl pot face?” îți redă controlul.
– Poți controla ora la care începi să înveți;
– Poți controla telefonul pus deoparte;
– Poți controla un mesaj trimis unui profesor;
– Poți controla o pauză adevărată;
– Poți controla faptul că ceri ajutor.
Nu poți controla tot viitorul. Dar poți controla următorul gest matur.
- Folosește-ți corpul ca aliat, nu ca adversar
Când ești stresat, nu încerca doar să te convingi mental că „totul e bine”. Uneori, corpul are nevoie de un semnal concret de siguranță.
Încearcă un exercițiu simplu:
– Inspiră patru secunde;
– Expiră șase secunde;
– Repetă de cinci ori.
Expirația mai lungă îi transmite corpului că nu ești într-un pericol imediat. Nu-ți rezolvă problemele dar îți poate reda suficient calm cât să faci pasul următor. Ghidul de gestionare a stresului publicat de Organizația Mondială a Sănătății recomandă tocmai astfel de deprinderi: scurte, practice, repetate câteva minute pe zi, nu soluții spectaculoase aplicate o singură dată (Organizația Mondială a Sănătății, 2020). Ghidul este disponibil, de altfel, și în limba română.
- Nu confunda perfecționismul cu performanța.
Perfecționismul spune: „dacă nu pot face perfect, mai bine nu încep.” Performanța sănătoasă spune: „încep imperfect și îmbunătățesc pe parcurs.” Mulți elevi buni nu se blochează pentru că nu pot, ci pentru că vor să înceapă abia când se simt complet pregătiți. Dar pregătirea nu vine înainte să începi. Vine în timp ce lucrezi.
Un eseu imperfect scris azi valorează mai mult decât un eseu perfect imaginat timp de trei zile.
- Caută oameni, nu doar informații.
În perioadele stresante, mulți elevi fac exact pe dos față de ce ar avea nevoie: se izolează. Nu mai răspund la mesaje. Nu spun nimănui că le e greu. Se prefac că sunt bine. Dar oamenii nu sunt făcuți să treacă singuri prin tranzițiile importante. Ai nevoie de colegi cu care să înveți, de profesori care să-ți clarifice lucrurile, de părinți cu care să negociezi realist, de consilieri care să te ajute să vezi imaginea de ansamblu.
A cere sprijin nu înseamnă că nu ești independent. Înseamnă că ești suficient de matur încât să nu transformi stresul în singurătate.
De ce contează mediul universitar
Când alegi o universitate, nu alegi doar clădiri, cursuri și examene. Alegi un ecosistem. Alegi felul în care vei fi privit în anii în care încă te construiești.
Nu e o intuiție romantică, ci ceva ce psihologia documentează de decenii. Oamenii funcționează cel mai bine când le sunt susținute trei nevoi de bază: autonomia (să simt că am un cuvânt de spus), competența (să simt că pot crește) și relaționarea (să aparțin unui grup care mă acceptă) (Ryan & Deci, 2000). Un mediu academic care hrănește aceste trei nevoi transformă obstacolele în provocări, nu în amenințări. Unul rigid și ostil face exact pe dos.
Ai nevoie, deci, de un loc care nu te reduce la note, ci te ajută să-ți descoperi direcția. Un loc în care performanța nu înseamnă doar presiune, ci și claritate, ghidaj, comunitate și oportunități. Un loc în care întrebarea nu e doar „cât poți să duci?”, ci și „cum construim împreună contexte în care să crești?”
La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), ideea aceasta contează cu adevărat: studentul nu e doar un beneficiar de cursuri, ci o persoană în formare. Aici se construiesc experiențe de învățare, consiliere, orientare în carieră, mentorat, proiecte, evenimente și comunități – contexte în care înveți nu doar ce să faci, ci și cine devii în timp ce faci.
Pentru că viitorul nu se clădește doar cu disciplină. Se clădește și cu sens. Cu oamenii potriviți. Cu întrebări bune. Cu spații în care ai voie să nu știi încă totul, dar ești încurajat să începi.
Un gând pentru tine, cel care citește înainte de admitere
Poate că acum nu ai toate răspunsurile. E normal. Nu trebuie să știi perfect cine vei fi peste zece ani ca să faci un pas bun astăzi. Nu trebuie să fii lipsit de emoții ca să fii curajos. Nu trebuie să fii sigur pe tine în fiecare zi ca să ți se potrivească facultatea.
Uneori, curajul arată foarte simplu: deschizi caietul. Trimiți un mesaj. Ceri ajutor. Te ridici după o zi proastă. Alegi să încerci din nou.
Stresul îți spune că ceva contează. Nu-l lăsa să-ți spună că nu poți. Transformă-l în întrebare:
– Ce contează pentru mine?
– Ce pot face azi?
– Cine mă poate sprijini?
– Ce fel de om vreau să devin?
Iar dacă răspunsurile nu sunt încă limpezi, poate tocmai de aceea merită să alegi un loc în care nu ești așteptat să vii „gata format”, ci ești sprijinit să te descoperi, să crești și să-ți construiești drumul cu inteligență, curaj și sens.
La UVT, viitorul nu începe când ai toate certitudinile. Începe când ai curajul să faci primul pas.
Referințe bibliografice
American Psychological Association. (2025). Stress in America 2025: A crisis of connection. https://www.apa.org/pubs/reports/stress-in-america/2025/full-report.pdf
Crum, A. J., Salovey, P., & Achor, S. (2013). Rethinking stress: The role of mindsets in determining the stress response. Journal of Personality and Social Psychology, 104(4), 716–733. https://doi.org/10.1037/a0031201
Lazarus, R. S., & Folkman, S. (1984). Stress, appraisal, and coping. New York: Springer.
Organizația Mondială a Sănătății. (2023). Stress [Întrebări și răspunsuri]. https://www.who.int/news-room/questions-and-answers/item/stress
Organizația Mondială a Sănătății. (2020). Doing what matters in times of stress: An illustrated guide. https://www.who.int/publications/i/item/9789240003927
Ravens-Sieberer, U., Devine, J., Napp, A.K., Kaman, A., Saftig, L., Gilbert, M., Reiß, F., Löffler, C., Simon, A. M., Hurrelmann, K., Walper, S., Schlack, R., Hölling, H., Wieler, L. H., & Erhart, M. (2023). Three years into the pandemic: results of the longitudinal German COPSY study on youth mental health and health-related quality of life. Frontiers in Public Health, 11, 1129073. DOI: 10.3389/fpubh.2023.1129073
Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Self-determination theory and the facilitation of intrinsic motivation, social development, and wellbeing. American Psychologist, 55 (1), 68–78. https://psycnet.apa.org/doi/10.1037/0003-066X.55.1.68
UNICEF România & Ministerul Educației și Cercetării. (2025). Analiza stării de bine și a sănătății mintale în rândul copiilor din învățământul gimnazial în România. https://www.unicef.org/romania/ro/documents/analiza-stării-de-bine-și-sănătății-mintale-în-rândul-copiilor-din-învățământul-gimnazial
Yeager, D. S., Bryan, C. J., Gross, J. J., Murray, J. S., Krettek Cobb, D., Santos, P. H. F., Gravelding, H., Johnson, M., & Jamieson, J. P. (2022). A synergistic mindsets intervention protects adolescents from stress. Nature, 607 (7919), 512–520. DOI: 10.1038/s41586-022-04907-7
