Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de licență organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase), cu condiția ca niciuna dintre notele obținute la probele de concurs să nu fie mai mică decât 5,00 (cinci).
Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă: 50% nota probei de limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat + 50% notă Test de evaluare a abilităților lingvistice și de raționament .
Clasificarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul de admitere și în limita locurilor aprobate pentru fiecare program de studii universitare.
Media generală sau punctajele generale obținute de candidați la concursul de admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare doar în cadrul Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, conform regulamentului de admitere.
Ordinea de clasificare rezultată în urma concursului de admitere va fi utilizată și pentru repartizarea locurilor finanțate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasați candidați eligibili, pentru fiecare program de studii universitare de licență.
Pentru fiecare domeniu de studii și program de studii universitare de licență, selecția studenților pentru anul I se va face dintre candidații care au depus dosarul de concurs, în primul rând pe baza opțiunilor exprimate la înscriere și, în al doilea rând, pe baza mediei de admitere (după principiul „opțiunea este superioară mediei”). Candidații sunt clasificați pe domenii și programe de studii universitare de licență, pe locurile finanțate de la bugetul de stat sau pe locurile cu taxă, în limita numărului total de locuri aprobate de ME, în funcție de trei criterii, respectiv:
1. numărul de locuri disponibile pentru care se organizează concursul de admitere;
2. opțiunile exprimate de candidați prin platforma online de înscriere;
3. ordinea strict descrescătoare a mediei generale de admitere la studiile universitare de licență.
Candidații sunt repartizați electronic, în limita locurilor disponibile, cu ajutorul platformei online de admitere a UVT, conform principiului „Opțiunea este superioară mediei”, de unde și importanța completării opțiunilor pe platforma online de admitere. Candidaților le este recomandat să selecteze pe platforma online de admitere cât mai multe opțiuni, în ordinea preferințelor, pentru a-și optimiza șansele de a fi admiși la studiile universitare de licență pe locul dorit.