Politica de cazare
Cazarea studenților Facultății de Arte și Design se realizează în limita locurilor disponibile, după regulamentul cadru al Universității de Vest din Timișoara.
Facultatea de Arte și Design este cel mai mare și mai important centru de profil din zona de vest a țării, ocupând un loc de excepție în elita învățământului artistic românesc. Această plasare meritorie este rezultatul parcursului realizat cu pasiune și competență de către corpul academic, în ultimii 30 de ani, în favoarea dezvoltării artelor vizuale românești.
Programele de studiu oferite de Facultatea de Arte și Design acoperă, atât zona artelor tradiționale, a artelor aplicate, dar și arealul teoretic. Prin cele 11 direcții de studiu la nivel de licență, 10 direcții la nivel masteral, respectiv studiile doctorale, Facultatea de Arte și Design asigură cu succes paleta de opțiuni din domeniul Arte vizuale.
(1) Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Arte și Design sunt următoarele:
Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentului privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul facultății, în original sau în copie legalizată, până până în ziua desfășurării primei probe de amitere, conform calendarului stabilit prin regulamentul facultății privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.
(1) Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de masterat din cadrul Facultății de Arte și Design sunt următoarele:
Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentului privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul facultății, în original sau în copie legalizată, până până în ziua desfășurării primei probe de amitere, conform calendarului stabilit prin regulamentul facultății privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.
până la 15 iulie 2024, ora 16:00
16 iulie 2024, ora 16:00
PROBA 1 - 17 iulie 2024, ora 8:00 // PROBA 2 - 18 iulie 2024, ora 8:00
17 iulie 2024, ora 14:00
19 iulie 2024, ora 16:00
19 iulie 2024, ora 16:00 - 20 iulie 2024, ora 16:00
20 iulie 2024, ora 16:00
20 iulie 2024 - 25 iulie 2024, ora 16:00
26 iulie 2024, ora 12:00
26 iulie 2024 - 28 iulie 2024, ora 12:00
28 iulie 2024, ora 16:00
până în 8 septembrie 2024, ora 16:00
9 septembrie 2024, ora 12:00
PROBA 1: 10 septembrie 2024, ora 8:00 / PROBA 2: 11 septembrie 2024, ora 8:00
10 septembrie 2024, ora 14:00
11 septembrie 2024, ora 16:00
11 septembrie 2024, ora 16:00 - 12 septembrie 2024, ora 16:00
12 septembrie 2024, ora 16:00
12 septembrie - 13 septembrie 2024, ora 14:00
13 septembrie 2024, ora 16:00
13 septembrie 2024 - 15 septembrie 2024, ora 14:00
15 septembrie 2024, ora 16:00
până la 18 iulie 2024, ora 16:00
19 iulie 2024, ora 12:00
22 iulie 2024, ora 8:00
22 iulie 2024, ora 16:30
23 iulie 2024, ora 12:00
23 iulie 2024, ora 12:00 - 24 iulie 2024, ora 12:00
24 iulie 2024, ora 16:00
24 iulie 2024 - 26 iulie 2024, ora 14:00
26 iulie 2024, ora 16:00
26 iulie 2024 - 28 iulie 2024, ora 14:00
28 iulie 2024, ora 16:00
până la 8 septembrie 2024, ora 16:00
9 septembrie 2024, ora 16:00
11 septembrie 2024, ora 8:00
11 septembrie 2024, ora 14:00
12 septembrie 2024, ora 12:00
12 septembrie 2024, ora 12:00 - 13 septembrie 2024, ora 12:00
13 septembrie 2024, ora 16:00
13 septembrie 2024 - 14 septembrie 2024, ora 14:00
14 septembrie 2024, ora 16:00
14 septembrie - 15 septembrie 2024, ora 14:00
15 septembrie 2024, ora 16:00
Cazarea studenților Facultății de Arte și Design se realizează în limita locurilor disponibile, după regulamentul cadru al Universității de Vest din Timișoara.
Studenții Facultății de Arte și Design pot beneficia de mobilități de studii și plasament în facultățile partenere din țări din toată Europa precum: Austria, Bulgaria, Germania, Spania, Franța, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Olanda, Portugalia, Polonia, Serbia, Turcia, Finlanda.
OSUT - Organizația studenților din Universitatea de Vest din Timișoara
OSB Timișoara - Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara
Studenții Facultății de Arte și Design participă la numeroase evenimente, concursuri, expoziții, activități de cercetare organizate sau coordonate de facultate sau de centrele de creație artistică și de cercetare. Totodată, facultatea desfășoară diverse evenimente și acțiuni cu numeroși parteneri din mediul cultural și socio-economic din țară și din străinătate.
Tipuri de oportunități:
Acces în galerii, practici, simpozioane, tabere, acces la mijloace fixe si mobile, publicări articole, organizări concursuri, organizări expoziții, acordări premii, consiliere socio-profesională, participări la expoziții naționale, internaționale, participări la schimburi interinstituționale.
Sediul Facultății de Arte și Design Timișoara se află în inima orașului, în centrul istoric, în imediata proximitate a celor mai importante atracții turistice și culturale.
Concursul „Pasaje” - Regulament și detalii pe site-ul facultății: http://arte.uvt.ro/concurs-pasaje/
Cămin C3 - 4 locuri/cameră; Cămin C17 - 5 locuri/cameră; Cămin Camelia - 3 locuri/cameră; Cămin C13 - 2 locuri/cameră
Timișoara, strada Oituz nr. 4