Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere în original sau în copie legalizată la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT.
Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul:
Sesiunea din iulie: 16.07.2024, ora 16.00
Sesiunea din septembrie: 10.09.2024, ora 16.00
Candidații care nu vor îndeplini prevederile prezentului alineat nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.
După încheierea perioadei de înscriere, opțiunile, ordinea acestora precum și alte informații din dosarul înregistrat pe platforma online de admitere nu pot fi modificate.
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de masterat
Articolul 10. Documente necesare pentru înscrierea la procesul de admitere
(1) Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de masterat din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie sunt următoarele:
1. Carte de identitate/buletin;
2. Certificat de naștere – pentru absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență din anul curent documentul nu este obligatoriu, putând fi preluat din dosarul existent la ciclul de studii universitare de licență;
3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
4. Diploma de licență sau diplomă echivalentă cu aceasta, însoțită de suplimentul la diplomă, sau adeverință de absolvire a studiilor universitare de licență, însoțită de foaia matricolă, pentru candidații absolvenți ai studiilor universitare de licență în anul curent; absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență din anul curent nu trebuie să încarce adeverința de absolvire a studiilor universitare de licență și foaia matricolă pe platforma de admitere în vederea înscrierii pentru studii universitare de masterat în același an, rezultatele examenului de finalizare a studiilor universitare de licență, respectiv media anilor de studii universitare de licență, fiind preluate în dosarul candidatului direct de comisiile de admitere ale facultăților UVT;
5. Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, nu mai veche de 90 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printr-un certificat de diagnostic;
6. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de masterat (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs fiecare an de studii (cu finanțare de la bugetul de stat/cu taxă, dacă acesta este/a fost desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) și, dacă este cazul, anii și semestrele de studii în care studenta/studentul a beneficiat de bursă, respectiv tipul acesteia – dacă este cazul.(2) Candidații cetățeni români sau proveniți din state membre ale Uniunii Europene, din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, precum și cetățenii britanici și membrii familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01, care au efectuat studiile de licență în afara României trebuie să prezinte, suplimentar documentelor de mai sus, și documentul de echivalare/recunoaștere a studiilor eliberat de Centrul Național pentru Recunoașterea și Echivalarea Diplomelor (CNRED). În cazul documentelor de recunoaștere emise online de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, acestea se încarcă în format electronic pe platforma de admitere de către candidat, în termenul stabilit pentru înscriere prin regulamentul propriu privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul fiecărei facultăți, și nu necesită certificare conform cu originalul de către operatorii UVT. Documentele necesare și procedura pentru echivalarea studiilor efectuate în afara României sunt menționate în Anexa 1 a prezentului regulament.
(3) Pentru admiterea la programele de studii universitare de masterat cu predare în limba română, cetățenii străini care nu prezintă acte de studii eliberate de unități/instituții de învățământ din România sau din străinătate, cu predare în limba română, au obligația să prezinte un certificat de competență lingvistică pentru limba română eliberat de instituții abilitate de Ministerul Educației.
(4) Documentele necesare pentru candidații care aplică pentru locuri destinate cetățenilor români de pretutindeni[1] sunt menționate în Anexa 2 a prezentului regulament.
(5) Candidații eligibili pentru a fi scutiți de taxa de înscriere, conform articolului 20 al prezentului regulament, vor încărca pe platforma de admitere și documentele justificative pentru categoria în care se încadrează.
[1] Români de pretutindeni = persoanele care își asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de etnonimul folosit, precum și românii emigrați, fie că au păstrat sau nu cetățenia română, descendenții acestora și cetățenii români cu domiciliul stabil sau reședința în străinătate (care nu dețin carte de identitate românească).Articolul 11.
(1) Candidații care au promovat examenul de finalizare a studiilor universitare de licență în sesiunile corespunzătoare anului universitar 2023-2024 la altă instituție de învățământ superior decât UVT pot încărca pe platforma de admitere și prezenta la punctele de preluare a documentelor necesare procesului de admitere din sediile UVT și din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru sesiunea de admitere imediat următoare sesiunii în care au promovat examenul de licență, în locul diplomei de licență, adeverința eliberată de către instituția de învățământ, în original, în care se menționează media generală de la examenul de licență, notele obținute la probele susținute la examenul de licență, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma.
(2) Candidații care au promovat examenul de finalizare a studiilor universitare de licență în sesiunile corespunzătoare anului universitar 2023-2024 la UVT nu trebuie să încarce pe platforma de admitere sau să prezinte la punctele de preluare a documentelor necesare procesului de admitere din sediile UVT și din centrele județene de admitere organizate de UVT adeverința de absolvire a studiilor universitare de licență. Rezultatele absolvenților UVT la examenul de finalizare a studiilor universitare de licență aferent anului curent vor fi puse la dispoziția comisiilor de admitere ale facultăților UVT de Secretariatul general UVT.
(3) În vederea înmatriculării la studiile universitare de masterat, candidații admiși pe locurile finanțate de la bugetul de stat au obligația să depună la punctele de preluare a documentelor necesare procesului de admitere din sediile UVT și din centrele județene de admitere organizate de UVT, diploma de licență (sau adeverința, pentru candidații care au promovat examenul de finalizare a studiilor universitare de licență în sesiunea 2023-2024) în original, respectiv documentul de recunoaștere a diplomei în original, dacă este cazul. Pentru absolvenții studiilor universitare de licență din anul curent de la UVT admiși la un program de studii universitare de masterat organizat de UVT pe un loc finanțat de la bugetul de stat, adeverința de absolvire a studiilor universitare de licență va fi depusă în original la dosarul studenților de reprezentanții UVT.
(4) În cazul documentelor de recunoaștere emise online de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, acestea se încarcă în format electronic pe platforma de admitere de către candidat, în termenul stabilit pentru înscriere prin regulamentul propriu privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul fiecărei facultăți, și nu necesită depunere sau certificare conform cu originalul de către operatorii UVT. Pentru înmatriculare, candidații care transmit electronic documentul de recunoaștere au obligația de a depune o declarație pe proprie răspundere pentru confirmarea locului finanțat de la bugetul de stat.