#Webinar – Eficientizarea timpului: planificare și prioritizare

Pentru mulți dintre voi examenul de bacalaureat se apropie, iar timpul rămas pentru învățat, odihnă, ieșit cu prietenii sau pentru alte activități de care aveți nevoie pare că devine tot mai puțin, chiar insuficient. Dar, cu organizare eficientă, timpul poate deveni prietenul vostru, nu un impediment. 

Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) vă invită la un webinar în care vom discuta despre modul în care relaționați cu timpul vostru.

Prin acest eveniment ne dorim să vă sprijinim în a fi mai eficienți și mai productivi, prin dezvoltarea unui set de obiceiuri, abilități, sisteme și principii utile pentru a gestiona optim timpul petrecut pentru îndeplinirea activităților voastre de zi cu zi.

Printre subiectele pe care ne dorim să le aducem în discuție în cadrul webinarului, enumerăm:

  • Importanța relației cu timpul
  • Procrastinarea
  • Organizarea activităților
  • Asertivitatea
  • Strategii de management al timpului

Webinarul „Eficientizarea timpului – planificare și prioritizare”, se va desfășura joi, 27 mai 2021, începând cu ora 16:00, pe platforma Google Meet

Pentru a evita să intrați în criză de timp, vă recomandăm să vă înscrieți prin completarea ACESTUI FORMULAR până în data de 27 mai 2021, ora 14:00, iar detaliile de conectare vă vor fi transmise printr-un e-mail. 

Comments

mood_bad
  • No comments yet.
  • chat
    Add a comment