#Webinar CCOC-UVT – Alegerea programului de studii potrivit

Dragi elevi,


Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din Universitatea de Vest din Timișoara (UVT)
vă invită la ultimul webinar din seria organizată în acest an universitar, dedicată dezvoltării voastre personale și profesionale. 😎

Prin acest webinar ne propunem să vă oferim un sprijin în procesul de descoperire a programelor de studii din cadrul Universității de Vest din Timișoara și să vă ghidăm în explorarea pașilor necesari tranziției de la liceu la universitate 🥳.

🔖 Astfel, vă așteptăm în data de 29 iunie, ora 16:00, la webinarul „Alegerea programului de studii potrivit.

✏ Înscrierea se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR

🌍 Webinarul se va desfășura pe platforma Google Meet.

📬 Datele de conectare vor fi trimise, prin e-mail, tuturor celor care au completat formularul de înscriere de mai sus.

📯 De asemenea, vă amintim că puteți lua parte la servicii de consiliere individuală în carieră oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul UVT. În cadrul ședințelor vom discuta aspecte ce țin de aptitudini, abilități, interese personale și profesionale, oferta educațională UVT și alte aspecte relevante, astfel încât să puteți lua cea mai bună decizie privind propria carieră.
✏ Deja puteți începe acest demers de autocunoaștere prin accesarea PLATFORMEI YTM, o platformă care vă va permite să evaluați personalitatea, aptitudinile și interesele profesionale, prin intermediul testului de orientare psiho-vocațională. Raportul și recomandările rezultate în urma parcurgerii acestui test pot fi discutate cu unul dintre consilierii CCOC-UVT.

Vă așteptăm într-un număr cât mai mare la activitățile CCOC!  🎈

Comments

mood_bad
  • No comments yet.
  • chat
    Add a comment