Mențiuni calendar admitere
Probele de admitere se vor susține în format față în față, la sediul Facultății de Arte și Design.
Media de admitere reprezintă media aritmetică a celor 3 note acordate în cadrul probei 2, de cei 3 membri ai comisiei de admitere.
(1) Documentele necesare pentru dosarul de înscriere la programele de studii universitare de masterat din cadrul Facultății de Arte și Design sunt următoarele:
Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentului privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul facultății, în original sau în copie legalizată, până până în ziua desfășurării primei probe de amitere, conform calendarului stabilit prin regulamentul facultății privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.
Probele de admitere se vor susține în format față în față, la sediul Facultății de Arte și Design.