Descrierea probei / probelor de examen

(1) Admiterea la studiile universitare de masterat la Facultatea de Educație Fizică și Sport se face prin concurs, indiferent de forma de învățământ la care sunt organizate, pe baza probelor stabilite prin prezentul regulament, în vederea testării cunoștințelor și a capacităților cognitive, respectiv artistice sau sportive ale candidaților. Cunoștințele specifice domeniului de studii se verifică prin probe scrise și/sau orale pe baza unei bibliografii cuprinzând lucrări de specialitate.

(2) Concursul de admitere la ciclul de studii universitare de masterat de la Facultatea de Educație Fizică și Sport are loc pe bază de interviu, atât pentru locurile finanțate de la bugetul de stat, cât și pentru locurile cu taxă.

(3) Interviul va conține întrebări din discipline fundamentale și de specialitate, studiate la ciclul de studii universitare de licență, precum și întrebări privind motivația alegerii domeniului de master și a specializării.

(4) Subiectele vor fi întocmite separat pentru fiecare program de studii universitare de masterat de către o comisie de specialitate.

(5) Durata de timp alocată fiecărui candidat, în timpul interviului, va fi de maximum 15 (cincisprezece) minute.

(6) Pentru programele de studii universitare de masterat Educație Fizică și Sportivă și Fitness și performanță motrică se vor evalua cunoștințele fundamentale și de specialitate la următoarele discipline: Teoria educației fizice și sportului, Teoria antrenamentului sportiv, Atletism, Gimnastică, Joc sportiv la alegere dintre Baschet, Handbal, Fotbal, Volei.

Informații probe de admitere

    (1) Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de masterat organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase).
    (2) Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă - media aritmetică a următoarelor 4 componente:
    ● notă interviu – pondere ¼ ;
    ● media examenului de licență – pondere ¼ ;
    ● media generală (ponderată) a anilor de studii universitare de licență (3-4 ani) – pondere ¼;
    ● notă proveniență absolvent (absolvenți ai programelor de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UVT – 10 puncte; absolvenții altor programe de studii universitare de licență din Universitatea de Vest Timișoara sau ai unor programe de studii universitare de licență cu profil sportiv sau medical – 9 puncte; absolvenți ai altor programe de studii universitare de licență – 8 puncte) – pondere ¼.
    (3) Clasificarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul de admitere și în limita locurilor aprobate pentru fiecare program de studii universitare.
    (4) Media generală sau punctajele generale obținute de candidați la concursul admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare doar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport, conform regulamentului.
    (5) Ordinea de clasificare rezultată în urma concursului de admitere va fi utilizată și pentru repartizarea locurilor finanțate prin granturi de studii, acestea revenind celor mai bine clasați candidați pentru fiecare program de studii universitare de masterat.
    (6) În situația unor medii egale pe ultimul loc, pentru locurile subvenționate de la bugetul de stat, candidații sunt declarați admiși în urma departajării, astfel încât să nu se depășească capacitatea de școlarizare stabilită, în ordinea aplicării:
    ● media generală (ponderată) a anilor de studii universitare de licență (3 - 4 ani);
    ● media examenului de finalizare a studiilor universitare de licență.

Listă acte necesare

Documentele necesare:

  1. Carte de identitate/buletin;
  2. Certificat de naștere;
  3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
  4. Diploma de licență sau diplomă echivalentă cu aceasta, însoțită de suplimentul la diplomă, sau adeverință de absolvire a studiilor universitare de licență, însoțită de foaia matricolă, pentru candidații absolvenți ai studiilor universitare de licență în anul curent; absolvenții UVT ai studiilor universitare de licență din anul curent nu trebuie să încarce adeverința de absolvire a studiilor universitare de licență și foaia matricolă pe platforma de admitere în vederea înscrierii pentru studii universitare de masterat în același an, rezultatele examenului de finalizare a studiilor universitare de licență, respectiv media anilor de studii universitare de licență, fiind preluate în dosarul candidatului direct de comisiile de admitere ale facultăților UVT;
  5. Două fotografii color cu dimensiune ¾ cm („tip buletin/carte de identitate”) – nu se încarcă pe platforma de admitere, ci doar se predau în original la punctele de preluare a documentelor;
  6. Adeverință medicală eliberată de medici specialiști, nu mai veche de 30 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studiile universitare în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport (Conform Anexei nr. 4 – Fișă medicală care se regăsește în Regulamentul facultății privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de masterat);
  7. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de masterat (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs (dacă acesta este desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) – dacă este cazul.

Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere, în conformitate cu prevederile regulamentului privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere de la nivelul facultății, în original sau în copie legalizată, până cu cel puțin o zi înainte de data afișării listelor cu candidații admiși, conform calendarului stabilit prin regulamentul facultății privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere, la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT. Candidații care nu vor îndeplini această prevedere nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.

Pentru alte detalii a se consulta articolul 10 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea procesului de admitere pentru programele de studii universitare de la ciclul de studii de masterat, Facultatea de Educație Fizică și Sport, an universitar 2023-2024.

Calendarul procesului de admitere
  • Perioada de înscriere

    termen limită 13.09.2023, ora 16:00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere (zi, oră)

    14.09.2023, ora 8:00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - iulie

    14.09.2023, ora 12:00

  • Data afișării rezultatelor

    14.09.2023, ora 20:00

  • Perioada de depunere a contestațiilor

    15.09.2023, ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după contestații

    16.09.2023, ora 14:00

  • Perioada confirmării locurilor

    16-17.09.2023, ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    18.09.2023, ora 12:00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)

    18.09.2023, ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări (etapa a doua de confirmări)

    19.09.2023, ora 16:00

  • Data afișării rezultatelor finale

    19.09.2023, ora 16:00

Calendarul procesului de admitere pentru sesiunea din septembrie (valabil în cazul în care vor rămâne locuri disponibile după prima sesiune de admitere)
  • Perioada de înscriere septembrie

    termen limită 13.09.2023, ora 16:00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere septembrie

    14.09.2023, ora 8:00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - septembrie

    14.09.2023, ora 12:00

  • Data afișării rezultatelor septembrie

    14.09.2023, ora 20:00

  • Perioada de contestații

    15.09.2023, ora 20:00

  • Afișarea rezultatelor după contestații septembrie

    16.09.2023, ora 14:00

  • Perioada confirmării locurilor septembrie

    16-17.09.2023, ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    18.09.2023, ora 12:00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări) septembrie

    18.09.2023, ora 20:00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări (etapa a doua de confirmări) septembrie

    19.09.2023, ora 16:00

  • Data afișării rezultatelor finale septembrie

    19.09.2023, ora 16:00