Descrierea probei / probelor de examen
În funcție de opțiunile exprimate de candidat, concursul de admitere constă din minimum două probe scrise.
Proba de admitere pentru Limba și literatura română 

Proba scrisă de testare a cunoștințelor la Limba și literatura română (Limba română – test de evaluare a competențelor lingvistice; Literatura română – eseu care va cuprinde analiza și interpretarea unui text literar la prima vedere) ­– exemplu în Modele de teste de admitere la LIT –.

 

Proba de admitere pentru Limbi și literaturi moderne (engleză/franceză/germană/spaniolă/italiană) / Limba și literatura latină 
-
  • Limba și literatura engleză

Proba scrisă : test diagnostic de competență lingvistică în limba engleză, nivel minimum B1­ – exemplu în Modele de teste de admitere la LIT –.

 

  • Limba și literatura franceză

Proba scrisă : test diagnostic de competență lingvistică în limba franceză, nivel minimum A1 – exemplu în Modele de teste de admitere la LIT –.

 

Proba scrisă :  test diagnostic de cunoștințe de specialitate (în limba română) – exemplu în Modele de teste de admitere la LIT –.

 

Candidatul care a ales domenii diferite, dar programe de studiu care au aceeași limbă de studiu în structura lor sau același tip de probă de admitere, va susține o singură dată proba de admitere prevăzută în prezentul regulament.

Timpul alocat probelor scrise de verificare a cunoștințelor - testului diagnostic de competență lingvistică într-o limbă străină, testului de competență lingvistică în limba română și de interpretare a unui text literar, testului diagnostic de cunoștințe de specialitate și testului grilă de verificare a cunoștințelor din domeniul teologiei  - este de 60 de minute. Modelele de teste de admitere la LIT, precum și detaliile tehnice și organizatorice pentru susținerea probelor vor fi descrise în documente distincte, care vor fi accesibile atât pe site-ul facultății www.litere.uvt.ro, cât și pe site-ul  www.admitere.uvt.ro.

Candidatul are posibilitatea să opteze fie pentru prezentarea la probele de examen, fie pentru echivalarea certificatului internațional de competență lingvistică, în conformitate cu grila menționată mai jos. În cazul opțiunii pentru echivalare, candidatul are obligația de a încărca pe platforma de înscriere o copie a certificatului de competență lingvistică. Depunerea copiei atrage după sine echivalarea certificatului, după cum urmează:

Limba engleză
• Examene Cambridge:
Proficiency A, B sau C – nota 10
Advanced A, B sau C – nota 10
First A – nota 10, B – nota 9,50, C – nota 9
• IELTS – 5.5: nota 8; 6: nota 9; 6,5+: nota 10
• TOEFL – 46-59: nota 8; 60-78: nota 9; 79+: nota 10

Limba germană:
• Certificat Goethe/Zertifikat Goethe B1, B2, C1, C2 – nota 10
• Certificat Austriac/ÖSD Zertifikat B1, B2, C1, C2 – nota
• Test de Limbă Germană ca limbă străină/Test DaF B1, B2, C1, C2 – nota 10
• Examen germana ca limbă străină/Deutsches Sprachdiplom B1, B2, C1, C2 – nota 10
telc B1, B2, C1, C2 – nota 10

Limba franceză
• DELF A1– nota 9
• DELF A2– nota 9.50
• DELF B1 – nota 10
• DELF B2 – nota 10
• DALF C1 – nota 10
• DALF C2 – nota 10

Limba italiană:
• PLIDA, CELI, CILS – nivel C2 și C1 – nota 10, nivel B2 și B1– nota 10, nivel A2 și A1 – nota 10

Limba spaniolă:
• DELE
superior – nota 10
mediu – nota 10
inițial – nota 10

Informații probe de admitere

    (1) Media generală minimă de admitere la programele de studii universitare de licență organizate de UVT nu poate fi mai mică decât 6,00 (șase), cu condiția ca niciuna dintre notele obținute la probele de concurs să nu fie mai mică de 5,00 (cinci).
    (2) Media generală de admitere se calculează cu două zecimale, fără rotunjire, după următoarea formulă:

    Domeniul Limbă şi literatură

    Limba și literatura română /Limbi și literaturi străine/Limba și literatura latină

    ● 80% notele de la cele două probe scrise – testul diagnostic de competență lingvistică în limbile străine (sau testul de competență lingvistică în limba română și de analiză și interpretarea de text literar) / testul diagnostic de cunoștințe de specialitate (în limba română) – în proporție egală, 40% + 40%.
    ● 20% media generală de la examenul de bacalaureat.

    Pentru candidații care au obținut certificate internaționale de competență lingvistică sunt posibile, la solicitarea acestora, echivalările menționate la descrierea probelor de examen.

    (3) Clasificarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul de admitere și în limita locurilor aprobate pentru fiecare program de studii universitare.
    (4) Media generală sau punctajele generale obținute de candidați la concursul de admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare doar în cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, conform prezentului regulament.
    (5) Ordinea de clasificare rezultată în urma concursului de admitere va fi utilizată și pentru repartizarea locurilor finanțate de la bugetul de stat, acestea revenind celor mai bine clasați candidați eligibili pentru fiecare program de studii universitare de licență. Admiterea în ciclul de studii universitare se face strict în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere obținute de candidați, în funcție de opțiunile candidaților și în limita numărului de locuri pentru care se organizează concursul. Numărul de locuri finanțate de la bugetatul nu poate fi depășit.

    Criterii de departajare a candidaților cu medii egale:
    Candidații cu medii egale clasați pe ultimul loc se departajează conform următoarelor criterii stabilite de Consiliul facultății:
    ● nota de la testul diagnostic de competență lingvistică în limbi străine/ testul diagnostic de cunoștințe de specialitate (în limba română);
    ● nota obținută la examenul de bacalaureat la disciplina Limba și literatura română;
    ● nota obținută la examenul de bacalaureat la disciplina Istorie sau Geografie (pentru candidații proveniți de la profilul uman), respectiv Matematică sau Fizică (pentru candidații proveniți de la profilul real).
    (6) În calculul mediei de admitere pentru candidații români de pretutindeni la ciclul de studii universitare de licență se va ține cont exclusiv de media generală obținută la examenul de bacalaureat. Clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediilor generale obținute la examenul de bacalaureat , în funcție de opțiunile candidaților și în limita numărului de locuri prevăzute pentru această categorie de candidați.

    Criterii de departajare a candidaților români de pretutindeni cu medii egale:
    Departajarea inițială a candidaților români de pretutindeni clasați pe ultimul/ultimele locuri finanțate de la bugetul de stat cu bursă/fără bursă care au medii de admitere egale se face conform următoarelor criterii prevăzute la alineatului 5 al prezentului articol:
    ● nota obținută la examenul de bacalaureat la disciplina Limba și literatura română;
    ● nota obținută la examenul de bacalaureat la disciplina Istorie sau Geografie (pentru candidații proveniți de la profilul uman), respectiv Matematică sau Fizică (pentru candidații proveniți de la profilul real).

    Pentru cazurile în care mai mulți candidați clasați pe ultimul/ultimele locuri finanțate de la bugetul de stat cu bursă/fără bursă au medii de admitere egale, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie stabilește următoarele criterii suplimentare pentru departajarea candidaților:
    ● nota obținută la examenul de bacalaureat la disciplina Limba maternă ;
    ● nota obținută la examenul de bacalaureat la o disciplină de profil sau conexă domeniului de studii pentru care candidează (ex. limba străină).

    (1) Candidații care, în perioada studiilor liceale, au participat la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de MEdu, câștigătorii olimpiadelor naționale (premiile I, II, III și Mențiune) recunoscute de MEdu și/sau ai concursurilor internaționale sau naționale recunoscute de comisia de admitere a Facultății de Litere, Istorie și Teologie vor beneficia de media 10 (zece) la concursul de admitere, la programele de studii universitare de licență care au în structura lor specializarea menționată pe diplomă.
    2. Candidații care au statutul de șefi de promoție din cadrul liceelor partenere UVT sau care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat (pe baza scrisorii de invitație semnată de rectorul universității, scrisoare care trebuie să însoțească dosarul candidatului depus online) beneficiază de media 10 (zece) la concursul de admitere, dacă se încadrează în prevederile subpunctului anterior.
    (3) Candidații câștigători ai concursurilor naționale organizate de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie (premiile I, II, III) vor beneficia de media 10 (zece) la admitere, la programele de studii universitare care au în structura lor specializare menționată pe diplomă, conform condițiilor speciale prevăzute în Regulamentele accesibile aici: https://litere.uvt.ro/educatie/preuniversitar/.
    (4) Absolvenții cu diplomă a unor licee din țările în care se vorbește limba pentru care optează candidatul la înscriere, beneficiază de nota 10 la limba respectivă de studiu.

Listă acte necesare
Candidații vor trebui să prezinte toate documentele necesare procesului de admitere în original sau în copie legalizată la punctele de preluare a documentelor de admitere din sediile UVT sau din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru scanarea și certificarea acestora conform cu originalul de către operatorii UVT.
-

Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul: 

Sesiunea din iulie: 17.07.2023, ora 15:00

Sesiunea din septembrie: 11.09.2023, ora 18.00

Candidații care nu vor îndeplini prevederile prezentului alineat nu vor fi incluși în clasamentul procesului de admitere.

După încheierea perioadei de înscriere, opțiunile, ordinea acestora precum și alte informații din dosarul înregistrat pe platforma online de admitere nu pot fi modificate.

 

  1. Carte de identitate/buletin;
  2. Certificat de naștere;
  3. Certificat de căsătorie – dacă este cazul;
  4. Candidații care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzătoare anului școlar 2022-2023 pot încărca pe platforma de admitere și prezenta la punctele de preluare a documentelor necesare procesului de admitere din sediile UVT și din centrele județene de admitere organizate de UVT, pentru sesiunea de admitere imediat următoare sesiunii în care au promovat examenul de bacalaureat, în locul diplomei de bacalaureat, adeverința eliberată de unitatea de învățământ preuniversitar în original sau în copie legalizată, în care se menționează media generală de la examenul de bacalaureat, notele obținute la probele susținute la acest examen, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma.
  5. Adeverință medicală eliberată de medicul de familie, nu mai veche de 90 de zile de la data prezentării acesteia la biroul de preluare a documentelor, care să ateste dacă respectivul candidat este apt pentru a se înscrie să parcurgă studii universitare și, dacă este cazul, afecțiunile cronice de care suferă candidatul (neuropsihiatrice, de natură psiho-patologică, pulmonare, dermato-venerice, handicap (tipul, gradul) etc.). Tulburările specifice de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie etc.) sau eventuale cerințe educaționale speciale vor fi atestate printr-un certificat de diagnostic;
  6. Adeverință care atestă parcurgerea unui alt program de studii universitare de licență (finalizat sau nu la momentul depunerii dosarului), în care să fie menționat regimul de finanțare în care a fost parcurs fiecare an de studii (cu finanțare de la bugetul de stat/cu taxă, dacă acesta este/a fost desfășurat la o instituție de învățământ superior de stat din România) – dacă este cazul.
  7. Acte doveditoare pentru candidații care au obținut un premiu la faza internațională sau națională a olimpiadelor școlare sau la concursurile naționale recunoscute sau organizate de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. Lista concursurilor naționale organizate de Facultatea de Litere, Istorie și Teologie e accesibilă aici: https://litere.uvt.ro/educatie/preuniversitar/.

Candidații cetățeni români sau proveniți din state membre ale Uniunii Europene, din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană care au efectuat studiile liceale în afara României trebuie să prezinte, suplimentar documentelor de mai sus, și documentul de echivalare/recunoaștere a studiilor eliberat de Centrul Național pentru Recunoașterea și Echivalarea Diplomelor (CNRED). Documentele necesare și procedura pentru echivalarea studiilor efectuate în afara României sunt menționate în Anexa 1 a prezentului regulament.

Pentru admiterea la programele de studii universitare de licență cu predare în limba română, cetățenii străini care nu prezintă acte de studii eliberate de unități/instituții de învățământ din România sau din străinătate, cu predare în limba română, au obligația să prezinte un certificat de competență lingvistică pentru limba română eliberat de instituții abilitate de Ministerul Educației.

 

Mențiuni calendar admitere

Programarea candidaților (listele nominale) la proba scrisă va fi afișată pe site-ul facultății noastre (https://litere.uvt.ro) cu max. 24 ore înainte de examinare.

Calendarul procesului de admitere
  • Perioada de înscriere

    până la data de 12.07.2023, ora 23:59

  • Data afișării rezultatelor preliminare

    15.07.2023, ora 13.00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere (zi, oră)

    17.07.2023, ora 11.30

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - iulie

    17.07.2023, ora 15:00

  • Data afișării rezultatelor

    19.07.2023, ora 17.00

  • Perioada de depunere a contestațiilor

    20.07.2023, ora 8:00 – 20.07.2023, ora 23:59

  • Data afișării rezultatelor după contestații

    21.07.2023, ora 16.00

  • Perioada confirmării locurilor

    21.07.2023, ora 16.00 – 23.07.2023, ora 23.59

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    24.07.2023, ora 12.00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)

    24.07.2023, ora 12.00 − 25.07.2023, ora 23.59

  • Data afișării rezultatelor finale

    26.07.2023, ora 12.00

Calendarul procesului de admitere (români de pretutindeni)
  • Perioadă de înscriere

    până la data de 16.07.2023, ora 23.59

  • Data afișării rezultatelor

    19.07.2023, ora 10.00

  • Perioada de depunere a contestațiilor

    19.07.2023, ora 10.00 – 20.07.2023, ora 10.00

  • Data afișării rezultatelor după contestații

    20.07.2023, ora 11.00

  • Perioada confirmării locurilor

    20.07.2023, ora 11.00 – 21.07.2023, ora 15.00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    21.07.2023, ora 17.00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)

    21.07.2023, ora 17.00 − 23.07.2023, ora 23.59

  • Data afișării rezultatelor finale

    24. 07.2023, ora 14.00

Calendarul procesului de admitere pentru sesiunea din septembrie (valabil în cazul în care vor rămâne locuri disponibile după prima sesiune de admitere)
  • Perioada de înscriere septembrie

    până la data de 07.09.2023, ora 23.59

  • Data afișării candidaților înscriși septembrie

    09.09.2023, ora 11.00

  • Data susținerii probei/probelor de admitere septembrie

    11. 09.2023, ora 13.00

  • Termen limită pentru certificarea documentelor conform cu originalul - septembrie

    11.09.2023, ora 18.00

  • Data afișării rezultatelor septembrie

    12.09.2023, ora 16.00

  • Perioada de contestații

    12.09.2023, ora 16.00 –13.09.2023, ora 16.00

  • Afișarea rezultatelor după contestații septembrie

    13.09.2023, ora 17.00

  • Perioada confirmării locurilor septembrie

    13.09.2023, ora 17.00 – 15.09.2023, ora 08.00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    15.09.2023, ora 11.00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări) septembrie

    15.09.2023, ora 11.00 − 16.09.2023, ora 11.00

  • Data afișării rezultatelor finale septembrie

    16.09.2023, ora 14.00

Calendarul procesului de admitere pentru sesiunea din septembrie (români de pretutindeni)
  • Perioadă de înscriere

    până la 07.09.2023, ora 23.59

  • Data afișării rezultatelor

    12.09.2023, ora 16.00

  • Perioada de depunere a contestațiilor

    12.09.2023, ora 16.00 –13.09.2023, ora 16.00

  • Data afișării rezultatelor după contestații

    13.09.2023, ora 17.00

  • Perioada confirmării locurilor

    13.09.2023, ora 17.00 – 15.09.2023, ora 08.00

  • Data afișării rezultatelor după confirmări

    15.09.2023, ora 11.00

  • Perioada confirmării locurilor (etapa a doua de confirmări)

    15.09.2023, ora 11.00 − 16.09.2023, ora 11.00

  • Data afișării rezultatelor finale

    16.09.2023, ora 14.00

Rezultatele procesului de admitere